Proiectil neexplodat, descoperit în zona Aeroportului din Drobeta Turnu Severin
0Elementul de muniţie era activ, având încărcătură explozivă şi a fost ridicat de către pirotehnişti, urmând să fie distrus.
Pompierii severineni au fost sesizaţi, prin serviciul naţional unic de apeluri de urgenţă 112, despre faptul că în zona Aeroportului, a fost descoperit un proiectil.
Este vorba despre un element de muniţie (proiectil cal. 78 mm), provenit din timpul conflictelor armate, care a fost găsit în urma unor săpături făcute pe un teren viran.
Pirotehniştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta” l-au ridicat şi l-au transportat în condiţii de siguranţă în buncărul special amenajat din cadrul Protecţiei Civile, pentru a-l distruge.