Percheziţii la Strehaia, la suspecţi de înşelăciune şi spălare de bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Perchezitţii la Strehaia FOTO Arhivă

Joi dimineaţă, poliţiştii din Mehedinţi efectuează 4 percheziţii la persoane bănuite de înşelăciune şi spălare a banilor. Vor fi puse în aplicare 5 mandate de aducere.

Joi, 6 iulie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi, beneficiind de suportul operativ al Direcţiei Operaţiuni Speciale din I.G.P.R., efectuează 4 percheziţii domiciliare, la persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de constituire, aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune săvârşită prin mijloace frauduloase, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălare a banilor, în oraşul Strehaia şi în municipiul Braşov.

Totodată, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Mehedinţi verifică punctele de lucru ale mai multor societăţi comerciale din  judeţele Mehedinţi şi Sibiu, în vederea indisponibilizării mărfurilor provenite din înşelăciuni.

„Din cercetări a reieşit că, începând cu 2016, şapte persoane şi-ar fi însuşit cantităţi importante de mărfuri, prin inducerea în eroare şi prejudicierea a 23 de agenţi economici, care ar fi acceptat livrarea cu plata la termen a carburanţilor auto şi a materialelor de construcţii, către mai multe societăţi. Aceste firme ar fi fost controlate prin interpuşi de către membrii grupului infracţional. Ulterior preluării mărfurilor, acestea ar fi fost supuse unui proces de transfer şi schimbare, în vederea ascunderii provenienţei ilicite”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Mehedinţi. 

Prejudiciul estimat cauzat este de peste 750.000 de lei.

Cinci persoane vor fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi, pentru audieri.

Cercetările sunt continuate în cauză, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.
 

Mai multe pentru tine:
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €