Manifestări anoste de Ziua Marinei în Portul Turnu Severin. Ploaia  a dat peste cap planurile organizatorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ploaia a dat peste cap manifestările programate să aibă loc de Ziua Marinei în Portul Drobeta-Turnu-Severin. Reprezentanţii autorităţii locale şi-au scurtat discursurile, iar depunerea de coroane s-a făcut în ritm alert.

Puţini severineni şi-au îndreptat paşii spre Portul Drobeta-Turnu-Severin în această dimineaţă pentru a urmări manifestările care au loc cu ocazia zilei de 15 august.  Ploaia a dat peste cap organizarea şi a ţinut în case pe cei care ar fi dorit să vină în port.

Aşa se face că programul oficial a fost scurtat din mers. Puţin peste 150 de severineni au înfruntat însă ploaia şi au rămas să urmărească jocurile marinăreşti. Doar trei tineri s-au întrecut pe bârna unsă cu vaselină pentru a câştiga marele premiu - un purcel.  Pentru că asistenţa se subţia vizibil, în final organizatorii au aruncat cu nisip pe bârnă, astfel că în cele din urmă un tânăr a reuşit să prindă purcelul.

S-au aruncat în Dunăre şi câteva gâşte spre deliciul micilor spectatori.

Citiţi şi:

Ziua Marinei – moment aniversar şi pentru marinarii Poliţiei de Frontieră Mehedinţi

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune