Lecţie despre “112” pentru elevii din Turnu Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevi în curtea ISU "Drobeta"

Cu ocazia „Zilei Europene 112”, structurile locale ale Ministerului Afacerilor Interne au organizat astăzi activităţi de educare şi informare a elevilor, ce s-au derulat la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta”.

La sediul pompierilor au venit 50 de elevi de la două şcoli din muncipiul Drobeta Turnu Severin.

“Scopul întâlnirii de astăzi l-a reprezentat folosirea corectă, numai în caz de urgenţe, a numărului 112. De asemenea, elevilor le-au fost prezentate exemple de urgenţe la care trebuie să solicite intervenţia serviciilor specializate. Pentru a solicita sprijinul poliţiştilor, cetăţenii pot apela numărul unic de urgenţă 112 sau se pot adresa celor mai apropiate secţii sau posturi de poliţie”, a precizat Nicolae Lohon, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi. 

La IPJ Mehedinţi, în anul 2012, au fost înregistrate aproximativ 11.199 apeluri prin sistemul „112”, cu 117 mai puţine decât în anul 2011, care au vizat diferite solicitări referitoare la: infracţiuni comise cu violenţă, diferite furturi, tulburarea ordinii şi liniştii publice, accidente rutiere, diverse. În perioada analizată, din totalul apelurilor, peste 2880 nu s-au confirmat.

Pe 11 februarie, anual, se sărbătoreşte ziua numărului unic european de urgenţă „112”, care a fost creat în 1991, din luna aprilie 2005, Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 devenind operaţional în toată România.

Acesta reprezintă sistemul tehnic şi organizaţional al recepţionării şi transmiterii apelurilor de urgenţă pentru asigurarea asistenţei imediate în situaţii în care este periclitată viaţa, integritatea ori sănătatea cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul.

Mai multe pentru tine:
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”