Gelu Vişan (PMP): „Mi-e jenă că e Gherghe primar, că nu îşi dă demisia”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eugen Golea (foto stânga) alături de Gelu Vişan FOTO Corina Macavei

Partidul Mişcarea Populară se pregăteşte pentru alegerile locale de anul viitor. În această perioadă, la nivelul organizaţiilor judeţene se întocmesc listele de candidaţi pentru funcţia de primar, iar la începutul anului viitor vor fi gata şi listele de consilieri judeţeni şi locali.

Gelu Vişan, secretarul general adjunct al PMP, a declarat luni, la Drobeta Turnu Severin, în cadrul unei conferinţe de presă, că partidul are nevoie de „oameni curaţi şi cu sufletul deschis”. Pentru prima dată, Vişan a vorbit despre o posibilă candidatură a lui Eugen Golea (preşedintele PMP Mehedinţi) la funcţia de primar al Severinului.

„Eu îi spun cu destul de multă forţă, dar este decizia domniei sale că ar trebui să ia taurul de coarne şi să candideze pentru Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin, dânsul fiind una dintre variante. Avem nevoie de oameni care au confirmat într-un domeniu, care nu au fost implicaţi în jocurile politice, oameni care să ştie să administreze ceva, într-un cuvânt oameni curaţi şi cu sufletul deschis. Când eşti un om curat mai poţi să faci şi greşeli, dar când eşti bandit, atunci le faci intenţionat”, a declarat Gelu Vişan.

Actualul edil al Severinului, Constantin Gherghe, nu a scăpat de criticiile lui Gelu Vişan, care în opinia sa ar fi trebuit să-şi dea demisia atunci când numele său a fost implicat în scandalul cu prostituate de la Drobeta Turnu Severin. 

„Ce să vorbesc, de fetiţele din stenograme, mi-e ruşine, mi-e jenă! Mi-e jenă că e Gherghe primar, că nu îşi dă demisia. Domnule primar, dă-ţi demisia. Nu se mai poate, gata! Te-ai dus la UNPR, unde vrei să te mai duci? Uite, ţi-am transmis lucrul acesta, nu am nicio supărare cu dumneata, dar dă-ţi demisia. Lăsaţi pe alţii mai tineri să arate că se poate face ceva, domnule primar!”, a mai spus Gelu Vişan la Turnu Severin.

Preşedintele organizaţiei judeţene PMP Mehedinţi, Eugen Golea, nu exclude o posibilă candidatură în cursa pentru câştigarea Primăriei Drobeta Turnu Severin: „Severinul are nevoie de o altă viziune, nu trebuie să facem numai părculeţe, băncuţe şi locuri de joacă. Severinul are nevoie de investiţii, avem Dunărea lângă noi care este cheia dezvoltării acestui oraş”.

Citeşte şi:

Dosarul prostituatelor minore. DIICOT: Primarul din Severin se distra cu fetiţe de liceu. Poreclele tinerelor: „CD-uri“ sau „fotbalişti“

Prefectul de Mehedinţi, dat în judecată pentru că nu-l suspendă pe primarul Severinului

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele