GALERIE FOTO Pompierii au stabilit: Focul a fost pus intenţionat în Domogled

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu mai puţin de cinci focare de incendiu s-au reaprins, joi seară, în Parcul Naţional Domogled- Valea Cernei. Din cauza terenului accidentat, operaţiunea de stingere a flăcărilor a fost întreruptă pe timp de noapte şi reluată vineri dimineaţă.

După mai bine de 12 ore, pompierii au reuşit cu greu să stingă focul care a mistuit aproape 8 hectare de vegetaţie uscată şi păşune într-o arie protejată.

Intervenţia acestora a limitat extinderea flăcărilor la una dintre cele mai preţioase păduri din România, cea de pin negru de Banat.

Zona foarte periculoasă cu versanţi muntoşi abrupţi a făcut imposibilă intervenţia pe timp de noapte, astfel că operaţiunile de stingere au fost reluate vineri dimineaţă.

“A trebuit să se intervină pet imp de noapte, fapt pentru care au fost întrerupte operaţiunile de intervenţie şi reluate vineri dimineaţă, începând cu ora 8,00. Au ars circa cinci hectare şi jumătate de litieră şi două hectare de păşune”, a declarat Ramona Nistor, purtătorul de cuânt al ISU “Drobeta”. 

CLICK PE POZE PENTRU A VEDEA GALERIE FOTO 

Pompierii au stabilit şi cauza incendiului. “Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a constituit-o folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”, a adăugat Ramona Nistor.

Este cel de-al doiloea incendiu de vegeaţie uscată care izbucneşte în Parcul Naţional Domogled - Valea Cernei, în ultimele trei zile.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete