FOTO VIDEO BACALAUREAT 2014 TURNU SEVERIN Candidaţii susţin, de luni, proba de competenţe lingvistice la o limbă străină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Candidaţii de la Colegiul Tehnic Decebal FOTO Corina Macavei

În săptămâna 23-27 iunie, candidaţii de la Bacalaureat vor susţine Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională la engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă, portugheză, japoneză, turcă sau ebraică modernă.

Probele orale de la Bac se încheie în săptămâna 23-27 iunie, iar de pe 30 iunie, elevii vor susţine probele scrise din cadrul examenului. În ceea ce priveşte proba de verificare a competenţelor la o limbă străină, ea nu este o simplă probă orală, având mai multe teste componente, la fel ca examenele TOEFL sau Cambridge.

Astfel, elevii au de susţinut o probă orală, una scrisă şi una de listening (unde ascultă o înregistrare pe baza căreia rezolvă cerinţele). Modele pentru toate acestea pot fi accesate pe site-ul subiecte2014.edu.ro.

De asemenea, pe platforma adevarul.ro puteţi găsi un video cu profesoara Alina Voiculescu de la Colegiul Naţional "Sf. Sava" din Bucureşti care rezolvă un subiect de la limba franceză şi pe profesoara Corina Milicin de la Colegiul Naţional "Tudor Vianu", care a rezolvat anul trecut un subiect de limba engleză.

Elevii de la “Decebal” au ales engleza

La Colegiul Tehnic “Decebal” din Turnu Severin, din cei 100 de candidaţi, 95 au ales limba engleză pentru această probă.

„Avem 100 de elevi de clasa a XII-a pe care îi aşteptăm astăzi la examen. Avem proba de înţelegere a unui text audiat, după care elevii se vor prezenta la proba scrisă. Proba va continua şi în zilele următoare cu proba orală la limba modernă. Dintre cei 100 de absolvenţi, 95 susţin examenul la limba engleză şi doar cinci la limba franceză”

a precizat prof. Vasile Busuioc, directorul Colegiului Tehnic Decebal.

Candidaţii nu au avut emoţii, chiar dacă unii dintre ei au recunoscut că limbile străine nu sunt tocmai punctul lor forte.

VEZI VIDEO AICI

„Nu am emoţii, astăzi dăm probele audio şi scris şi mâine avem oralele. Cu toate că nu stau prea bine cu audio, mă bazez pe faptul că am fost tot timpul norocoasă. Am ales limba engleză, o ştim mai bine, am făcut mai mult exerciţiu, dacă am mers de la început pe asta, pe această materie ne-am şi bazat. Aşteptăm cu emoţie examenele scrise”, a spus Andreea Hârjoană.

„La limba engleză stau mai prost, sper ca subiectele să nu aibă un grad mare de dificultate, până acum a fost OK la celelalte, acum sper să am noroc. Nu sunt foarte bună la limbile străine, sper că totuşi să mă descurc. Luni va fi marele examen al vieţii noastre şi sper să ne descurcăm foarte bine”, a spus Andreea Amza, o altă elevă a Colegiului Tehnic Decebal.

Elevii au la dispoziţie 15 minute pentru elaborarea răspunsurilor la proba orală

La proba orală de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată în liceu, candidaţii intră în sala de examen în ordinea afişată, respectându-se criteriul alfabetic şi ora prevăzută pentru fiecare grupă. Fiecare candidat prezintă comisiei documentul de identitate, se precizează în metodologia de organizare a examenului de Bacalaureat.

Candidaţii nu au voie să intre în sală cu orice fel de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi cu telefoane mobile şi cu orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare. Dacă nu ţin cont de asta, atunci sunt eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu.

La probele orale, candidatul extrage un bilet şi primeşte hârtie ştampilată pentru ciornă. Pentru elaborarea răspunsurilor, se acordă fiecărui candidat câte 15 minute, iar pentru susţinerea acestora în faţa comisiei, câte 10 – 15 minute. După susţinerea probei, candidatul predă ciorna semnată şi biletul de examen.

Citeşte şi:

BAC 2014 Proba orală la Limba Română. Elevii severineni cred că subiectele au fost accesibile

REZULTATE SIMULARE BAC 2014. Dezastru la simularea examenului de Bacalaureat în Mehedinţi. Aproape 80% dintre elevi au picat examenul

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget