Fostul guvernator al Băncii Naţionale, mehedinţeanul Ioan G. Bibicescu, s-a împotrivit vehement strămutării Tezaurul României în Rusia

Conducător al băncii centrale a statului român într-una dintre cele mai dificile perioade din istoria sa (1914-1921), Bibicescu a avut de-a lungul vieţii preocupări dintre cele mai variate: ziarist de marcă, culegător de folclor, teoretician, dar şi practician al domeniului economic, pasionat bibliofil.

Publicist, om politic şi economist român, guvernator al Băncii Naţionale a României (1916 - 1921). Ioan G. Bibicescu s-a născut la 8 noiembrie 1848 în localitatea Cerneţi, reşedinţa de atunci a Mehedinţiului, dintr-o familie de moşneni. Tatăl, Gheorghe Bibicu, era moşnean din satul Colibaşi, mama, Ioana, fiica lui Ionaşcu Mazilu din localitatea Bâltanele – Mehedinţi. Începe şcoala elementară în localitatea natală şi o continuă la Turnu-Severin. Frecventează cursurile Colegiului „Carol I” din Craiova, fiind o perioadă de timp coleg cu Alexandru Macedonski. Într-o scrisoare autorul Nopţilor îl numea pe Bibicescu „vechiul meu camarad de şcoală”. Ioan G. Bibicescu începe în 1870 studiile de drept la Bucureşti, pe care le continuă la Paris.

Revenit în ţară acceptă un modest post de copist la primăria Capitalei, unde-l cunoaşte pe C.A. Rosetti, care-i apreciază ideile sale progresiste şi-l angajează în redacţia ziarului „Românul”. Pe lângă apreciatele sale articole, Ioan G. Bibicescu publică şi câteva „povestiri romanţioase”, în traducere, din limba franceză. Timp de 12 ani a dobândit la „Românul” o bogată şi utilă experienţă în domeniul publicisticii. Continuă să publice în „Dorobanţul” – periodic pe care-l înfiinţează în timpul războiului de independenţă din 1877-1878 şi la ziarul „Renaşterea”. La 1 februarie 1887 fondează ziarul „Unirea”, cu apariţie până la 1 iulie 1888, în a cărui redacţie îl atrage şi pe M. Demetriade, care publică şi tălmăciri din Emile Zola. Devine, apoi, redactor la ziarul „Telegraful”, înlocuindu-l la direcţie pe I.C. Fundescu şi schimbă numele periodicului din „Telegraful” în „Telegraful român” – „cotidian politic şi literar” – cu apariţie până în 1892, căruia i se dă şi o nouă orientare. Îl ia în redacţie şi pe prozatorul şi dramaturgul Caton Teodorian.

Ioan G. Bibicescu este preocupat, în acelaşi timp, de probleme economice şi sociale, dar şi culturale. O perioadă conduce Societatea pentru industria şi comerţul petrolului, dar face parte totodată şi din Comitetul Ligii pentru unitatea culturală a tuturor românilor. În 1883, când a luat fiinţă din iniţiativa lui B. P. Haşdeu, „Societatea Presei”, cu 31 de membri, din comitetul de conducere face parte şi I. G. Bibicescu, alături de M. Eminescu, Alexandru Ciurcu, Dim. A. Laurian, Barbu Constantinescu şi M. Minovici. Păstrează strânse raporturi cu Haşdeu, Slavici şi Macedonski (pe care-i sprijină când aceştia trec prin situaţii precare), cu Nicu Gane, Iosif Vulcan, Artur Gorovei şi Tudor Pamfilie.

Trebuie menţionată activitatea sa patriotică pe linia creării de instituţii culturale, cum este Biblioteca din Turnu-Severin care-i poartă numele şi căreia îi donează un inestimabil fond de carţi de aproape 40.000 de volume „pentru înălţarea sufletească a oamenilor şi pentru întărirea neamului” – cum se stipulează în actul de danie, ca şi o serie de biblioteci săteşti. Alături de C.A. Rosetti intră şi în politică, dar activitatea lui vizează în primul rând probleme social-obşteşti privin modernizarea Capitalei (canalizarea Dâmboviţei, introducerea unei reţele de apă potabilă de la Bâcu), pe care le realizează din calitatea funcţiilor ce le deţine: consilier comunal al primăriei (1879), locţiitor de primar al Bucureştiului (1883), deputat în Parlament, de unde se retrage demonstrativ pentru că „nu se respectaseră cererile pentru acordarea de drepturi muncitorilor”; director al Băncii Naţionale (din noiembrie 1895), viceguvernator (1914-1916), guvernator (1916-1921) şi guvernator onorific al Băncii Naţionale din 1922 până la 2 mai 1924, când încetează din viaţă; este înmormântat în Turnu-Severin pe cheltuiala Băncii Naţionale.

S-a împotrivit vehement strămutării Tezaurul României în Rusia.

Opera lui I. G. Bibicescu cuprinde următoarele lucrări: „Mişcarea poporaţiunii în România de la 1870 până la 1878” (1880); „Embaticul şi Răscumpărarea lui” (1881); „Raportul secţiunii comerciale” (1882); „Câteva cuvinte asupra convenţiunilor comerciale – partea I” (1884); „Cercetări asupra crizei şi cauzei ei” (1885); „1848 în România” (1898); „În chestiunea agrară”; „Este în legile noastre vreo sancţiune contra aplicării art. 7 din Constituţie” (1908); „Le revendication de la Romaine” (1913”; „Rectificări şi constatări cu privire la Banca Naţională a României” (1914); „Opt ani în Banca Naţională a României” (1921). Traduceri: Amedee Achard – Cartea cu încuietoare (1875); Domnişoara du Raster (1876); Etenne Enault – Rosa şi Provius (1875); Preţul unei morţi (1875); Jave Mac Leod – Cavalerul, rivalul meu (1875); Emile Souvestre – Santa Silvestra (1876); Cocoşatul de la Soumak (1876). Toate traducerile lui Ioan G. Bibicescu au apărut în ziarul „Românul” al lui C.A. Rosetti.