Eduard Koler, Severin: O campanie lipsită de curaj din partea contracandaţilor. Votez pentru schimbare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO facebook Eduard Koler

În jurul orei prânzului, candidatul PMP la Primăria Drobeta-Turnu Severin, Eduard Koler, şi-a exercitat dreptul la vot şi le-a explicat jurnaliştilor prezenţi şi pentru ce a votat.

“Exact asta am votat, am votat pentru schimbare, am votat ca Severinul să nu mai fie depopulat, pentru ca tinerii să aibă perpectivă aici, atât financiar şi ca locuri de muncă, cât şi din punct de vedere al calităţii vieţii – să aibă plăcerea să trăiască în acest oraş. Ca primar vreau să putem capacita toţi tinerii şi toţi oamenii care au dorinţa de a face ceva pentru acest oraş”, a spus optimist de rezultat Koler, prezent la vot alături de fiul său de 10 ani.

Până la ora 15.00 au votat la alegerile locale, duminică, la nivel naţional, un număr total de 5.010.356 de alegători, prezenţa la urne fiind de 27,38%, potrivit datelor centralizate de Biroul Electoral Central (BEC). La precedentele alegeri locale, din iunie 2016, până la ora 15.00 votaseră mai mulţi alegători: 5.200.309 (28.38%).

Mehedinţi e în topul judeţelor cu cea mai ridicată prezenţă la vot până la orele 14.00, alături de Olt, Teleorman, Giurgiu şi Gorj. Cele mici prezenţe la vot s-au consemnat în judeţele: Bucureşti, Covasna, Vaslui, Iaşi, Galaţi. 

Ziua votului nu a fost lipsită de incidente nici în Mehedinţi. Două persoane s-au ales duminică, 27 septembrie, cu dosare penale din cauza unor fraude electorale. În comuna Salcia, candidatul PSD pe lista Consiliului Local s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins când a votat în locul unei persoane care solicitase urna mobilă. A votat ”fraudulos” ascuns după poarta locuinţei persoanei unde se solicitase urna. La Oprişor casiera de la Primărie s-a ales cu dosar pensal după ce a fost surprinsă în cabina de vot, cu o altă persoană, votând pentru aceasta, scrie PS News. 

Rezultatele exit-poll-urilor făcute pe judeţe şi municipii în alegerile locale din acest an vor fi realizate după cum urmează -  Centrul de Sociologie Urbană şi Regională - CURS, Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde şi Fundaţia "Biroul de Cercetări Sociale" - BCS au fost acreditate de Biroul Electoral Central să facă sondaje de opinie la ieşirea de la urne la alegerile locale din 27 septembrie. Fundaţia "Biroul de Cercetări Sociale" - BCS a primit acreditare pentru municipiile Drobeta Turnu Severin, Râmnicu Sărat şi în oraşul Eforie.

CURS efectuează sondaje în Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi, Braşov, Craiova, Baia Mare, Oradea, Piteşti, Constanţa, Ploieşti, Focşani, Deva, Alba Iulia, Arad. Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde activează în Bucureşti, Craiova, Constanţa, Cluj, Iaşi şi Baia Mare.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare