Echipaje de pompieri, mobilizate în porturi de Bobotează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii mehedinţeni vor asigura mâine, începând cu ora 11.00, desfăşurarea în bune condiţii a ceremonialelor  religioase de sfinţire a apei fluviului Dunărea, ce vor fi organizate în localităţile Drobeta Turnu Severin, Orşova, Şimian şi Gruia.

Echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentelor Drobeta Turnu Severin şi Orşova, dar şi din cadrul Staţiei Vânju Mare vor  fi  mobilizate în cele patru localităţi, cu câte o ambarcaţiune şi o autospecială, pentru  a  asigura un răspuns prompt în cazul producerii unor situaţii de urgenţă, care ar putea pune în pericol participanţii la eveniment. 

“Un moment important în cadrul ceremonialelor religioase este recuperarea Crucii din fluviul Dunărea de către unul dintre credincioşi, iar pompierii salvatori vor fi la datorie pentru ca această tradiţie să se desfăşoare în condiţii  de siguranţă”, spune Raluca Tîrcă, purtătorul de cuvânt al ISU Drobeta.

Anul trecut, la Drobeta Turnu Severin, crucea a fost recuperată de către un scafandru din cadrul Detaşamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie