Drapel de peste 100 de metri, purtat de zeci de tineri în centrul Severinului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia cultural-civică pentru educaţie de dezvoltare „Eudava” a organizat luni după-amiază, la Drobeta Turnu Severin, un eveniment excepţional, cu ocazia Zilei Limbii Române.

Dacă pentru autorităţile locale această zi a trecut la fel care oricare alta, o asociaţie non-guvernamentală din Drobeta Turnu Severin a ţinut să marcheze Ziua Limbii Române şi nu oricum.

„Astăzi este ziua limbii române, este o zi specială pentru românii de pretutindeni pentru toţi cei care cunosc, vorbesc şi preţuiesc limba română, iar manifestările naţionale şi internaţionale dedicate acestei zile au scopul de a-i uni pe cei care simt şi vorbesc româneşte”, a spus preşedintele Asociaţiei „Eudava”, profesorul Alin Roateş.

Pentru severineni Asociaţia a adus special de la Bucureşti şi a expus în centrul oraşului, lângă fântâna arteziană un drapel lung de peste 100 de metri.  Toţi cei care au trecut prin zonă au fost deosebit de încântaţi să vadă unul din cele mai lungi drapele naţionale din ţară şi evident nu au ratat o fotografie lângă simbolul naţional.

VEZI VIDEO AICI

FOTO Alin Roateş, preşedintele Asociaţiei "Eudava"

„Este simbolul naţional şi vrem să marcăm astăzi ziua limbii române care este sărbătoare oficială atât în Basarabia, în Republica Moldova, cât şi în Romînia, dar dincolo de a fi sărbătoare oficială în două state româneşti este o sărbătoare a tuturor românilor. Aici includem pe românii din Valea Timocului, din Serbia, din Ucraina, Ungaria şi din alte ţări vecine”, a mai spus tânărul Alin Roateş.

Tot astăzi, Asociaţia Eudava a organizat la Biblioteca Judeţeană “I.Gh. Bibicescu” din Drobeta Turnu Severin un simpozion şi un concurs de creaţie cu titlul “Limba română este patria mea”.

Ziua Limbii Române se sărbătoreşte în Republica Moldova începând cu 31 august 1989, după ce, pe fundalul ''perestroikăi'' din fosta URSS şi în urma Marii Adunări Naţionale de la 27 august 1989, fostul Soviet Suprem a decretat limba română ca limbă de stat şi trecerea la grafia latină. În timpul perioadei sovietice, populaţiei i se impusese să vorbească în ''limba moldovenească'' şi să utilizeze grafia chirilică. Rolul limbii române în calitate de limbă de stat a Republicii Moldova a fost consfinţit şi în Declaraţia de independenţă adoptată la 27 august 1991. Ulterior însă, în Constituţia din 1994 s-a statuat drept limbă de stat ''limba moldovenească''.

În 2011, mai multe asociaţii şi organizaţii româneşti din Serbia, Bulgaria, Ungaria şi Ucraina au stabilit ziua de 31 august ca Zi a Limbii Române, urmând ca, începând cu anul 2012, aceasta să fie sărbătoare naţională. De asemenea, au cerut autorităţilor române decretarea Zilei Limbii Române pentru românii de pretutindeni.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat