Două tiruri s-au ciocnit pe E70, producând o explozie. O persoană şi-a pierdut viaţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accident pe DN70 unde două tiruri s-au ciocnit

Două tiruri s-au ciocnit, marți, pe E 70, în județul Mehedinți. Unul dintre tiruri transporta butelii cu aer comprimat care au explodat. Echipele de intervenție încă sting focul, de aceea ambulanțele nu pot încă interveni.

UPDATE, ORA 18.25 Traficul feroviar între Craiova şi Drobeta Turnu Severin a fost oprit, în condiţiile în care linia ferată este în apropierea şoselei, iar flăcările au atins liniile de electricitate ale acesteia. Şoferul tirului înmatriculat în Bulgaria a fost stabilizat şi transportat la spitalul din Drobeta Turnu Severin.

VEZI AICI VIDEO DE LA LOCUL ACCIDENTULUI

UPDATE ORA 17.48 Accidentul a avut loc în apropierea localităţii Ghelmegioaia, din judeţul Mehedinţi „Din păcate o  persoană a murit carbonizată, iar alta a fost scoasă la timp din maşină şi starea ei este stabilă. Cele două tiruri ard în continuare, iar pompierii intervin pentru stingerea flăcărilor care sunt foarte puternice. Nu este nevoie să primim ajutor din altă parte, ne descurcăm", “, a spus prefectul judeţului Mehedinţi, Ioan Mâţu.

VIDEO

 
Circulaţia rutieră este blocată pe ambele sensuri, cozile de maşini întinzându-se pe o distanţă de aproximativ un kilometru.

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO   

UPDATE ORA 17.22 „Deocamdată, trafic rutier a fost complet blocat în zonă“, a declarat Nicolae Lohon, purtător de cuvânt al IPJ Mehedinţi. De asemenea, şi traficul feroviar a fost întrerupt momentan, din cauza exploziei.

Cele două tiruri s-au ciocnit frontal, iar accidentul a avut loc în urmă cu mai puţin de o oră. Din primele informaţii rezultă că o persoană şi-a pierdut viaţa în accident.

Vom reveni cu amănunte

Mai multe pentru tine:
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul