Distribuţie Oltenia: Peste 4.000 de acţiuni pentru prevenirea şi combaterea fenomenului de racordare ilegală la reţeaua de distribuţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Distribuţie Oltenia a organizat 4.630 acţiuni pentru prevenirea şi combaterea fenomenului de racordare ilegală la reţeaua de distribuţie a energiei electrice în intervalul iulie - septembrie 2019.

Fenomenul prezintă un risc ridicat de incendii, daune materiale şi pierderi de vieţi omeneşti şi are impact direct asupra calităţii alimentării cu energie electrica a consumatorilor. Peste 4.630 cazuri în care au existat suspiciuni de consum ilicit de energie au fost verificate în perioada iulie - septembrie 2019.

Sustragerea energiei electrice din reţeaua de joasă tensiune reprezintă un risc atât pentru cei care se racordează în mod ilegal, cât şi pentru consumatorii din vecinătate. Orice intervenţie neautorizată, precum şi utilizarea unor instalaţii improvizate, pot genera oricând accidente grave sau incendii, ducând la pierderi de vieţi omeneşti şi daune materiale semnificative.

Departamentele specializate din cadrul Distribuţie Oltenia organizează acţiuni în colaborare cu organele de specialitate ale Poliţiei pe linia prevenirii şi combaterii caracterului infracţional al faptelor.

În caz de suspiciune de sustragere de energie electrică, de deteriorare, modificare, blocare a funcţionarii echipamentului de măsurare a energiei electrice, modificare a componentelor instalaţiilor energetice, executare sau folosire de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, sunt sesizate organele de urmărire penală competente.

În cele 7 judeţe în care operează Distribuţie Oltenia au fost verificate 4.630 locuri de consum şi au fost identificate 499 cazuri, în care au existat suspiciuni de consum ilicit de energie electrică. În Mehedinţi au fost 17 cazuri.

”Este în interesul şi beneficiul consumatorilor să sesizeze cazurile de consum fraudulos de energie, pentru ca aceste situaţii, dăunătoare în primul rând consumatorilor corecţi, să poată fi stopate. Toate sesizările primite din partea clienţilor, precum şi identitatea acestora sunt confidenţiale pe tot parcursul acţiunilor departamentului specializat”, se arată într-un comunicat de presă al Distribuţie Oltenia.
 

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”