Directorul CJAS Mehedinţi dă un avertisment spitalelor: „Să nu mai aud că vreun pacient îşi cumpără medicamente de la farmacie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul prefect de Mehedinţi, Ion Mîţu, proaspăt numit în funcţia de director general al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Mehedinţi, promite că va face ordine în spitalul judeţean şi că niciun pacient nu va mai fi trimis să cumpere medicamente.

Director general al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Mehedinţi, Ion Mîţu, a declarat luni în cadrul unei conferinţe de presă că vineri au fost decontate serviciile medicale pentru luna mai şi s-a achitat şi un avans pentru luna mai către spitalul judeţean de urgenţe din Drobeta Turnu Severin şi celelalte trei spitale din Mehedinţi.

În aceste condiţii, Ion Mîţu spune că nu va tolera sub nicio formă să mai existe cazuri în care pacienţii internaţi în aceste spitale să fie trimişi să cumpere medicamente la farmacia de peste drum.

„Ceea ce vreau de la fiecare spital din judeţul Mehedinţi este să nu mai aud că vreun pacient îşi cumpără medicamente de la farmacie şi că nu le primeşte gratuit din spitalul, unde este internat. Nu accept. În momentul în care se va întâmpla acest lucru, gândiţi-vă că am 47 de angajaţi,  jumătate dintre noi o să plecăm în control să vedem unde este cauza. O să iau măsuri drastice”, spune noul director general al CJAS Mehedinţi.

În următoarele două săptămâni, Ion Mîţu va avea mai multe întâlniri cu furnizorii de medicamente, reprezentanţii Colegiului Medicilor şi Farmaciştilor din Mehedinţi, dar va face şi vizite în spitale pentru a afla problemele cu care se confruntă.

Ion Mîţu ocupă această funcţie din data de 15 iunie a.c., după ce timp de doi ani a lucrat în cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, ca şi consilier superior şi apoi director al Direcţiei Generale de Monitorizare şi control Antifraudă din cadrul CNAS.

Fostul prefect al judeţului Mehedinţi în perioada guvernului Emil Boc, Ion Mîţu, a declarat că nu mai este implicat politic în niciun partid şi că deocamdată nu se gândeşte să revină în politică

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”