Consilierii locali au aprobat lista de repartizare a locuinţelor ANL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii locali de la Drobeta Turnu Severin s-au întrunit vineri în cadrul şedinţei ordinare pe luna octombrie. A fost o şedinţă care s-a prelungit peste termenul estimat, multe dintre proiectele care figurau pe ordinea de zi stârnind discuţii aprinse şi contradictorii.

Proiectul de majorare cu 50 la sută a taxelor percepute de Serviciul Public Administraţia Pieţelor, Târgurilor şi Oboarelor nu a trecut de votul consilierilor locali, aceştia propunând constituirea unei comisii care să analizeze situaţia economică a acestuia serviciu şi avia apoi să ia în discuţie această majorare.

În cadrul aceleaşi şedinţe, aleşii locali au aprobat şi lista cu persoanele care au acces la locuinţele pentru tineri, în regim de închiriere tip ANL şi a listei de priorităţi privind punctajul obţinut de persoanele care au acces la această categorie de locuinţe, având în vedere vacantarea în mod eşalonat în cursul anului 2015 a unui număr de şase locuinţe. În proiectul de hotărâre se arată că anul acesta se vor realiza şi recepţiona 127 de unităţi locative în regim de închiriere pentru tineri tip ANL.

Consilierii locali nu au primit informaţii din partea Executivului Primăriei despre data când se vor finaliza efectiv aceste locuinţe ANL şi când vor fi înmânate cheile celor care aşteaptă de atâţia ani să primească o casă.

S-a aprobat în această şedinţa suma de 370.000 de lei pentru activităţile prilejuite de sărbătorirea Zilelor Crăciunului, a Anului Nou şi a Zilei Naţionale a României.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă