Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi, joi, la Turnu Severin. Peste 500 de posturi oferite de agenţi economici din judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bursa are loc joi, 20 octombrie

AJOFM Mehedinţi anunţă că va organiza în data de 20 octombrie 2016, începând cu ora 10.00, la Hotelul Continental din Drobeta Turnu Severin, Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi, scopul final urmărit fiind acela ca un număr cât mai mare de persoane să poată găsi un loc de muncă corespunzător pregătirii lor profesionale.

La acest târg de locuri de muncă pot participa toate persoanele care se află în căutarea unui loc de muncă, spun reprezentanţii AJOFM Mehedinţi.

“În vederea depistării unui număr cât mai mare de locuri de muncă, care să acopere o gamă cât mai diversă de meserii din diferite domenii de activitate, şi care să fie oferite tuturor  celor care vor participa la acest târg de locuri de muncă, salariaţii AJOFM Mehedinţi au demarat acţiunile de contactare a agenţilor economici şi de invitare a acestora să participe la acest târg de locuri de muncă”, a declarat Ioan Suru, directorul executiv al AJOFM Mehedinţi.

Până la această dată, din cei peste 150 angajatori contactaţi, 52 dintre aceştia şi-au confirmat participarea la această bursă, numărul total al locurilor de muncă oferite de aceştia fiind de 534, din care 24 pentru persoanele cu studii superioare, în diferite domenii de activitate precum industria prelucrătoare, textilă, bancar, asigurări, construcţii, comerţ, alimentaţie publică, transporturi, diverse activităţi de prestări servicii.
Cele mai multe locuri de munca vacante sunt în industria componentelor auto (179), confecţii/textile (53), alimentaţie publică (51), construcţii navale (49), construcţii (43), prelucrarea lemnului (23), comerţ (21), etc.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi