Bacalaureat 2017 Mehedinţi. Elevă: „A fost destul de uşor, trebuia doar să fii atent”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii de la Colegiul Naţional „Gheorghe Ţiţeica” au ieşit bucuroşi din sălile de examen. Pe de o parte au respirat uşuraţi fiindcă a fost ultima probă de foc din cadrul examenului de Bacalaureat 2017, dar mai ales pentru că subiectele au fost neaşteptat de accesibile. Speră cu toţii la o notă mare care să le ridice media.

Absolvenţii clasei a XII-a au susţinut astăzi, 30 iunie, proba la alegere a profilului. Materiile la alegere au fost Geografie, Fizică, Chimie, Biologie, Informatică, Logică, Psihologie, Economie, Sociologie şi Filosofie.

La Colegiul Naţional „Gheorghe Ţiţeica”, un liceu de top din municipiul Drobeta Turnu Severin, liceeni s-au declarat mulţumiţi de gradul de dificultate al subiectelor, care în opinia lor a fost unul acceptabil.

„A fost destul de uşor, trebuia doar să fii atent. Nu a fost niciun subiect care să-mi ridice probleme, dar din neatenţie am greşit o grilă”, spus eleva Mirela Luca, elevă a CN „Gheorghe Ţiţeica”, profil real, care a susţinut vineri proba la biologie.

De altfel, toţi elevii care au dat proba scrisă la biologie au terminat lucrările în două ore, declarându-se foarte bucuroşi de accesibilitatea subiectelor.

„Subiectele au fost destul de acceptabile, nu mi s-au părut foarte grele, puţin grilele, dar în rest, subiectele 2 şi 3 au fost foarte uşoare. Sper la o notă peste 9”, consideră eleva Florina Butaru (profil ştiinţe sociale), care a susţinut proba scrisă la logică.

Elevii Colegiului Naţional Gheorghe Ţiţeica, la ieşire din examen 

Emoţiile continuă pentru liceeni întrucât primele rezultate vor fi afişate abia în data de 5 iulie (până la ora 16,00), iar eventualele contestaţii vor fi depuse între orele 16:00 - 20:00. Acestea vor fi soluţionate în intervalul 6-9 iulie, urmând ca afişarea rezultatelor finale să aibă loc în data de 10 iulie 2017.

Numărul total de candidaţi care s-au înscris pentru susţinerea examenului de bacalaureat în judeţul Mehedinţi în sesiunea iunie-iulie 2017 este de 1.807, dintre aceştia 1534 fiind din promoţia curentă.

Lucrările scrise de la examenul de Bacalaureat ale elevilor mehedinţeni urmează să fie corectate într-un alt judeţ iar profesorii evaluatori din cele două centre de evaluare din Mehedinţi urmează să evalueze, la rândul lor, lucrări venite din alt judeţ. Anul trecut, procentul final la Bacalaureat în Mehedinţi a fost de 56,77 la sută, după corectarea lucrărilor unde elevii au făcut contestaţie, cu peste 2 procente mai mare decât rezultatul iniţial, de 54,48 la sută.

Mai multe pentru tine:
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG