Arheologii scot la suprafață „comorile” de sub Cetatea Severinului. O fântână medievală, un mormânt misterios sau o țeavă de tun cu blazon sunt noile descoperiri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cercetătorii se asigură că analizează toate elementele „ascunse” sub pământ de sute de ani, înainte ca cetatea să intre în procesul de restaurare.

Cetatea Severinului va fi transformată într-un important centru turistic și va intra în circuitul european. Până atunci însă, cercetătorii trebuie să descarce zona de material arheologic, pentru ca lucrările de amenajare a cetății, menite să o introducă în circuitul turistic, să poată demara.

Ei au termen până în luna septembrie să facă acest lucru, însă acesta se poate prelungi, în cazul unor descoperiri care necesită cercetări amănunțite și mai multe săpături.

Până acum, surprizele ivite din adâncurile istoriei se țin lanț. Săpăturile executate în partea de nord a cetății au scos la suprafață o fântână din perioada medievală.

Până acum, arheologii au săpat la o adâncime de șase metri, însă puțul este ceva mai adânc, astfel că lucrările vor continua.

De asemenea, au fost găsite un tezaur cu monede din argint și bronz, ornamente din piatră sau  vârfuri de săgeți și arpalete. Tezaurul cuprinde 159 de monede din secolul XVI, majoritatea din argint, iar două dintre ele sunt monede germane.

Rescriu istoria cetății

Arheologii au găsit și materiale din secolul al XIV-lea, adică ceva mai aproape de perioada de început a cetății. Au fost descoperite mai multe resturi de cuptoare, care cel mai probabil se foloseau pentru coptul pâinii, dar și elemente care vorbesc despre nivelul construcțiilor și arhitecturii din acea perioadă.

Prin munca lor, arheologii reușesc să rescrie istoria cetății, completând informațiile deja cunoscute, cu noi descoperiri.

Spre exemplu, scientiștii trebuie să analizeze datele și să stabilească rolul unui nou zid descoperit în zona turnului de nord al cetății.

„Cel mai probabil, aici era o încăpere mai specială, privilegiată, în care s-a încercat crearea unui anumit confort, în contrast cu austeritatea din restul cetății. Aici am descoperit rame frumos decorate din piatră, care erau folosite pentru încadrarea ușilor și ferestrelor din această încăpere, singura tencuită. În plus, vrem să răspundem la întrebarea care stă de multă vreme pe buzele tuturor și anume, unde este poarta cetății”, ne-a spus arheologul Gabriel Crăciunescu, directorul adjunct al Muzeului regiunii Porțile de Fier.

Mai mult, pe platoul cetății au fost găsite straturi negre, care oferă informații despre asediile și perioadele de distrugere a construcției, dar și straturi roșii, aflate în strânsă legătură cu incedierea cu care a culminat cucerirea acesteia de către turci.

Raporturile dintre zidurile existente și cele proaspăt descoperite și legăturile dintre căile de acces ale încăperilor ar putea oferi o imagine extrem de fidelă a aspectului cetății din perioada secolului al XIV-lea.

Misterul mormântului medieval

Una din descoperirile spectaculoase făcute de arheologi este o bucată din țeava unui tun, care poartă un blazon perfect vizibil și care nu a fost, încă, identificat. Primele ipoteze ale cercetătorilor atribuie blazonul unui boier local, angrenat în apărarea cetății. Blazonul ilustrează  trei frunze de stejar care „pleacă” din aceeași tulpină.

Tot în zona de nord a cetății a fost găsită o groapă cu două schelte umane, care a atrs atenția cercetătorilor prin poziția nefirească a unuia dintre ele.

„Un schelet era așezat în poziție creștinească, cu mâinile pe piept și capul întors înspre Răsărit, însă celălalt era într-o poziție curioasă, ca și cum ar fi fost aruncat în groapă”, mai spune Gabriel Cărăciunescu.

Cetatea va deveni centru turistic

Situl va fi restaurat și convertit într-un spațiu turistic extrem de ofertant, prin prisma decorului din piatră și a aerului medieval pe care îl emană. Spre exemplu, pe locul unde a fost descoperit tezaurul din argint și pe care au călcat locuitorii cetății, cu 500 de ani în urmă, se va amenaja o cafenea literară.

Proiectul cu finanțare europeană valorează 34 de milioane de euro, cuprinde și restaurarea clădirii Teatrului și va fi finalizat la sfârșitul anului 2012.


Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro