Alcool de contrabandă, confiscat la Turnu Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Întreaga cantitate de alcool a fost confiscată FOTO STPF Mehedinţi

Poliţiştii de frontieră mehedinţeni  au confiscat în cadrul unor acţiuni desfăşurate pe linia combaterii contrabandei, evaziunii fiscale şi a traficului cu produse accizabile 180 litri de alcool etilic de provenienţă sârbească.

Alcoolul a fost descoperit în autoturismele aparţinând unor cetăţeni din  localităţile Drobeta Turnu Severin şi Slatina şi era destinat comercializării pe piaţa ilegală.

„În cadrul unor acţiuni  desfăşurate pe linia combaterii traficului ilicit cu produse accizabile desfăşurate în dimineaţa zilei de 02.12.2012 poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Drobeta Turnu Severin au oprit  la un filtru organizat la intrarea în municipiul Turnu Severin pe conducătorul unui  autoturism despre care deţineau date că se ocupă cu traficul cu produse accizabile”, a declarat comisarul şef Valeriu Pera, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi.

La controlul autoturismului aparţinând lui I. Ştefan,  în vârstă de 37 de ani, din localitatea Drobeta Turnu Severin, poliţiştii de frontieră au depistat în interiorul acestuia cantitatea de 130 litri de alcool etilic pentru care acesta nu avea acte de provenienţă.

În cadrul aceleiaşi acţiuni, poliţiştii de frontieră l-au oprit în trafic la intrarea în localitatea Şimian pe conducătorul unui autoturism Rover, înmatriculat în judeţul Olt. În urma verificărilor efectuate asupra autoturismului condus de G. Ion, în vârstă de 67 de ani, din municipiul Slatina, oamenii legii au descoperit 50 de litri de alcool etilic.  

Persoanele  în cauză au declarat că au cumpărat alcoolul  din localitatea Gura Văii  cu suma de 2000 de lei cu scopul  de a-l comercializa ilegal în localităţile lor de domiciliu.

Atât lui I. Ştefan cât şi lui G. Ion li s-au întocmit  lucrări penale pentru săvârşirea infracţiunilor de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fară a fi marcate sau marcate necorespunzător peste  limita  de 40 de litri de alcool etilic.

Întreaga cantitate de alcool în valoare de 3000 de lei a fost indisponibilizată în vederea  confiscării.

În alte patru acţiuni  de combatere a fenomenului de contrabandă desfăşurate de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu Severin  au fost descoperite ascunse în interiorul autoturismelor cantitatea de 575 pachete de ţigări de provenienţă sârbească. Autoturismele erau conduse de patru cetăţeni români. Cele patru persoane au fost sancţionate cu amenzi de 1000 de lei şi confiscarea cantităţilor de ţigări.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare