A căzut de la o înălţime de aproape doi metri într-o casă în construcţie din Turnu Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat a căzut de la o înălţime de aproximativ doi metri, în interiorul unei case de locuit în construcţie din municipiul Drobeta Turnu Severin. Pompierii au fost cei care au intervenit pentru salvarea lui.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta” al Judeţului Mehedinţi a fost solicitat marţi să intervină, în sprijinul Serviciului Judeţean de Ambulanţă, pentru salvarea unei persoane căzută de la înălţime.

„La locul evenimentului, au fost mobilizaţi 13 pompieri militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dr. Tr. Severin cu o autospecială de salvare la înălţime, o autospecială cu modul de descarcerare şi prim-ajutor, o autospecială de transport efective, precum şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă”, a declarat Raluca Tîrcă, purtătorul de cuvânt al ISU Drobeta.

Victima, care căzuse de la o înălţime de aproximativ doi metri, în interiorul unei case de locuit în construcţie de pe strada Zăbrăuţului, la nivelul etajului I, a fost imobilizată pe o targă de către echipajul de pompieri şi apoi, cu ajutorul autoplatformei, a fost adusă la nivelul solului, în stare de conştienţă, fiind predată echipajului S.A.J. pentru acordarea îngrijirilor medicale.

ITM Mehedinţi a făcut verificări în acest caz, dar nu este vorba de un accident de muncă, victima fiind o rudă a proprietarului imobilului, iar lucrările se efectuau în regie proprie.

Mai multe pentru tine:
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi