Violatorul văduvei de 62 de ani şi-a recunoscut faptele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul acuzat de viol a ajuns în arest FOTO Arhivă Adevărul

Întrucât s-a constatat  că  faptele inculpatului Rusu Ion   prezintă pericol concret pentru ordinea publică, iar prin lăsarea în libertate a inculpatului s-ar mări starea de insecuritate publică, la data de 21 noiembrie 2012,  acesta   a fost prezentat Judecătoriei  Tulcea cu propunerea de arestare preventivă.

Propunerea procurorilor a fost însuşită, iar  inculpatului  i-a fost emis un mandat de arestare pe o durată de 29 de zile.
Conform procurorilor tulceni, în noaptea de 17 spre 18 noiembrie 2012 în jurul orelor  22.00, Rusu Ion a mers la locuinţa unei  cunoştinţe, văduvă  în vârstă de 62 de ani, din Teliţa, Frecăţei.  A intrat în casa victimei şi a ajuns până în camera în care  dormea femeia.
„Pe fondul consumului de alcool şi al refuzului părţii vătămate de a întreţine relaţii sexuale, inculpatul a agresat fizic  victima, aplicându-i acesteia multiple lovituri la nivelul feţei, atât cu pumnii cât şi cu palmele, după care  a întreţinut cu victima un raport sexual normal, împotriva voinţei acesteia. Rusu Ion   şi-a recunoscut  faptele,  în prezenţa unui avocat desemnat  din oficiu“, a declarat procuror Dan Stepanencu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea.
 

Mai multe pentru tine:
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"