Vânătoare în Delta Dunării înseamnă braconaj. În ce condiţii poţi trage cu arma în animalele din deltă fără să răspunzi penal
0Legislaţia prevede foarte clar faptul că în Delta Dunării este interzisă vânătoarea. Cu toate acestea, unii vor avea posibilitatea de a vâna în zona deltei, dar numai în scopul de a proteja mediul, dar şi bunurile localnicilor din această zonă a ţării.
Legea Rezervaţiei a fost modificată (este vorba despre Legea 216/2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 127/2010 pentru adoptarea unor măsuri destinate dezvoltării economico-sociale a zonei „Delta Dunării”), iar aici este prevăzut foarte clar că „desfăşurarea activităţilor de vânătoare pe teritoriul rezervaţiei este interzisă şi constituie infracţiune de braconaj, sancţionată potrivit legii“.
Există, însă şi excepţii: acea „vânătoare raţional reglementată“ la care se făcea referire a fost clarificată. Propunerile pentru acest tip de vânătoare (număr de exemplare, zone de vânătoare) vor fi făcute de Administraţia Rezervaţiei Biosfera Delta Dunării şi vor fi aprobate de Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice.
Se poate vâna, aşadar, în Delta Dunării. Dar numai în condiţiile în care folosirea armei de vânătoare de va face pentru „recoltarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică, pe baza unui studiu de impact, în interesul protejării faunei şi florei sălbatice, al conservării habitatelor naturale, pentru prevenirea unor daune importante, în interesul sănătăţii şi securităţii publice, iar în cazul unor specii care prin înmulţire necontrolată pot produce pagube importante“.
Una dintre problemele despre care au discutat în repetate rânduri primarii comunelor din Delta Dunării a fost cea a şacalilor, care atacă animalele din curţile localnicilor, provocând pagube semnificative. Astfel de exemplare vor putea fi „extrase“ prin folosirea armei de vânătoare.
Mai citiţi şi:
A intrat în Rezervaţia Delta Dunării cu o armă de vânătoare
AJVPS Tulcea a rămas fără fonduri de vânătoare!