TULCEA Copiii din deltă, lăsați fără internet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii școlii generale din Ceatalchioi au trecut de la extaz la disperare, după ce perioada de gratuitate la internet câştigată prin proiect european de către conducerea școlii  a expirat.

Mariea Popa, directoarea școlii  din localitatea din deltă este cea care a adus printr-un proiect calculatoare şi internet în sat, spre bucuria copiilor şi nu numai. Pentru această iniţiativă femeia a fost premiată la gala „Click –femei excepţionale“. Din păcate , acum perioada în care furnizarea internetului, prin proiect, era gratuită, a expirat, iar Şcoala a rămas cu calculatoare dar fără net.

„Nu aveam nici un calculator, de internet nici nu auziseră copii şi mulţi dintre adulţi. A fost greu, am alergat cu hârtii, proiect, dar am ieşit pe primul loc şi într-un final am ieşit pe primul loc şi am adus zece calculatoare noi şi internet“ povesteşte Mariea Popa. Atunci s-au bucurat şi cei mici, care au descoperit o nouă lume, cea virtuală, dar şi vârstnicii, care au învăţat cum să ia legătura pe net cu cei dragi plecaţi la muncă în străinătate. Pentru eforturile ei Mariea Popa a fost nominalizată printre cele zece femei excepţionale de către revista „Click pentru femei“.

Citiți mâine dimineață în Adevărul de Tulcea de ce Primăria i-a lăsat pe copii plângând după Internet!

Mai multe pentru tine:
Dezmăț total după terminarea filmărilor de la Insula Iubirii! Ispitele s-au „combinat” între ele mai ceva ca în show-urile matrimoniale. Cum s-au terminat poveștile
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Bărbații care au resentimente față de soțiile lor obișnuiesc să facă aceste 11 lucruri acasă
Mara Bănică a slăbit 20 de kilograme după Asia Express. Ce dietă a urmat: „Nu mai eram ce trebuie” Vedeta, confesiuni din emisiune: „Oamenii nu s-au așteptat”
Nota de plată a deficitului: cine încasează, cine pierde. „Sunt câștigători clari pe termen scurt și plătitori siguri pe termen mediu-lung”
Prințesa neglijată din Dubai s-a logodit cu un rapper celebru, după ce i-a cerut soțului divorțul pe Instagram
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Roma dă alarma, Bucureștiul tace. Expert în politici europene: „Fără o integrare mai profundă, UE va fi amorfă și tot mai puțin relevantă”
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Imagini de senzație cu Eric Roberts la București! Marele actor, impresionat la cina cu românii: „Sunteți foarte calzi și primitori”
Mihaela Rădulescu, prima vizită în România după moartea lui Felix. Alături de cine a fost surprinsă și ce detaliu a atras atenția tuturor