Tulcea: Centre de coordonare pentru angajaţii din turismul rural

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural îşi plănuieşte ca până în 2013 să finalizeze o reţea cu centre de coordonare ce se vor ocupa de dezvoltarea resurselor umane din turismul rural.

Proiectul, care se va desfăşura până în 2013, urmăreşte realizarea de traininguri şi cursuri de formare, perfecţionare şi recalificare pentru 540 de persoane din zonele rurale din regiunile Sud-Est, Sud-Muntenia şi Sud-Vest, selectate dintr-un grup ţintă de 1050 de persoane. Cursanţii vor fi atât angajaţi din domeniul turismului rural, cât şi şomeri sau persoane angajate în agricultura de subzistenţă.
„Un alt obiectiv al proiectului este dezvoltarea unei reţele multiregionale de centre de coordonare a serviciilor de dezvoltare a resurselor umane din mediul rural“, spune Silviu Gheorghe, şeful ANTREC Tulcea.
Activitatea acestor centre regionale de coordonare va continua să asigure, după perioada de implementare a proiectului, îndeplinirea obiectivelor: sporirea calităţii serviciilor în turismul rural prin îmbunătăţirea abilităţilor şi competenţelor angajaţilor, facilitarea accesului la programe de formare profesională, dar şi promovarea culturii anteprenoriale şi încurajarea afacerilor şi activităţilor independente în domenii non-agricole din mediul rural.
Până la sfârşitul proiectului urmează să se înfiinţeze trei astfel de centre regionale de coordonare (în judeţele Tulcea, Prahova şi Mehedinţi) şi un centru naţional de coordonare, la Bucureşti.