Taxele pentru filmarea celor două clădiri de patrimoniu reabilitate cu bani europeni vor fi votate luna viitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, în cadrul şedinţei de Consiliu Judeţean Tulcea, s-a discutat problema taxelor pentru cele două obiective muzeale inagurate în cursul zilei de ieri. S-au aprobat, însă, numai taxele de acces şi ghidaj, iar nu cele pentru fotografiere şi filmare.

Directorul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale, Cristina Dinu, a explicat că aceste taxe se vor aplica pentru cei care doresc să folosească imaginea clădirilor pentru spoturi publicitare (în acest sens s-a primit deja o cerere pentru Casa Avramide) sau pentru cei care doresc să se fotografieze în ziua nunţii într-un cadru inedit. Este vorba, aşadar, despre filmare şi fotografiere în scop comercial. Aceste taxe urmează a fi regândite (majorate) şi rediscutate în cadrul şedinţei de Consiliu Judeţean din luna noiembrie.
La Muzeul de Artă, pentru vizitarea expoziţiei de bază adulţii vor plăti 8 lei, iar elevii, studenţii şi pensionarii vor achita 4 lei. Pentru vizitarea întregului muzeu, se va percepe o taxă de 10 lei (bilet întreg) şi 5 lei (redus). Pentru ghidaj într-o limbă străină, un grup va trebui să plătească 100 de lei.
La Casa Avramide, cei care vor să viziteze expoziţia de bază vor plăti 6 lei (bilet întreg) sau 3 lei (bilet redus), iar cei care vor să viziteze întreg obiectivul vor trebui să achite o taxă unică de 10 lei (bilet întreg) sau 5 lei (bilet redus). Grupurile vor fi ghidate în limba română pentru 40 de lei, sau într-o limbă străină pentru 100 de lei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi