STATISTICĂ NEAGRĂ Zeci de accidente grave la Tulcea: 17 persoane au murit şi alte 91 au fost rănite grav

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zeci de persoane rănite grav în urma accidentelor petrecute la Tulcea FOTO Arhivă Adevărul

O analiză realizată de reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Tulea arată că numai în primele zece luni ale acestui an au avut loc 86 de accidente grave, în care 17 persoane au murit, 91 au fost grav rănite şi 45 au fost rănite uşor.

Pe primul loc în lista cauzelor care au dus la aceste accidente este viteza (a cauzat 24 accidente grave, care s-au soldat cu doi morţi şi 23 de răniţi grav), pe locul al doilea  este traversarea neregulamentară (a cauzat nouă accidente grave, care s-au soldat cu doi morţi şi şapte răniţi), iar pe locul al treilea se află abaterile bicicliştilor (din această cauză au avut loc opt accidente grave, care sau soldat cu un mort şi şapte răniţi grav).
„Neatenţia în trafic, experienţa redusă a şoferilor, neprogramarea din timp a anumitor călătorii, teribilismul, oboseala sunt doar câteva dintre cauzele care au dus la pierderea de vieţi omeneşti ca urmare a producerii accidentelor rutiere. Pe lângă cei implicaţi direct în aceste situaţii ingrate, trebuie specificat că au avut de suferit şi alte persoane de cele mai multe ori pasageri sau pietoni“, se arată în raportul realizat de reprezentanţii IPJ Tulcea.
Principalele cauze ale accidentelor grave petrecute la Tulcea:
1.    Viteză neadaptată la condiţiile de drum - 24 accidente, doi morţi, 23 răniţi grav , 11 răniţi uşor;
2.    Traversare neregulamentară pietoni -  9 accidente, doi morţi, şapte răniţi grav;
3.    Abateri biciclişti- opt accidente, un mort, şapte răniţi grav;
4.    Depăşire neregulamentară- cinci accidente, nouă morţi, 12 răniţi grav, şase răniţi uşor;             
5.    Adormire la volan - cinci accidente, un mort, şate răniţi grav, şase răniţi uşor;
6.    Nerespectare distanţă între vehicule- cinci accidente, cinci răniţi grav, şase răniţi uşor.
„Pentru combaterea vitezei din rândul celor mai frecvente cauze generatoare de evenimente rutiere, aparatele radar de la nivelul Serviciului Rutier al I.P.J. Tulcea, au fost folosite pe arterele cu trafic intens, precum şi în zonele şi traseele în care s-au înregistrat accidente rutiere datorate vitezei, pe bază de grafic întocmit lunar“, a precizat Daniela Condrea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Tulcea.

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”