Scandal la Nufăru: primarul spune că autorităţile locale au plătit 1,3 milioane de euro pentru o canalizare care nu funcţionează

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrări de canalizare în Nufăru FOTO Arhivă Adevărul

Este vorba despre o lucrare demarată în anul 2007. Primarul Ion Dănilă spune că 80% din lucrare este nefuncţională. Datoriile către firmă sunt achitate în procent de aproape 100%, iar primăria ar mai avea să le dea numai 7.000 de lei. Directorul firmei care a câştigat licitaţia spune că lucrarea a fost recepţionată, este funcţională, iar în cazurile în care au apărut defecţiuni au intervenit şi vor mai interveni.

Investiţia a fost achitată din fonduri de la primăria Nufăru, cu sprijin financiar de la Guvernul României. În total, este vorba despre o reţea de canalizare care ar fi trebuit finalizată, care a costat 1,3 milioane de euro.

„Lucrarea a început în 2007. Din iulie 2012 tot îi chem pe cei care au câştigat licitaţia, o firmă din Voluntari, Iridex se numeşte, să le spun că sistemul de canalizare nu este funcţional. Am găsit ţevi lipsă, zeci de metri de ţeavă care lipsesc, cămine lipsă, nu s-a făcut racordarea la cămine“, spune primarul Dănilă.

Acesta spune că autorităţile locale s-au achitat de obligaţii, astfel că nu se poate explica întârzierea lucrărilor prin faptul că reprezentanţii constructorului nu au fost plătiţi. „Mai avem o datorie de 7.000 de lei la ei, dintr-un total de 1,3 milioane de euro“, spune primarul.

Directorul Iridex: „Acolo este vorba despre un scandal politic, iar noi am căzut la mijloc“

Adrian Todiraşcu, director al firmei din Voluntari, spune că lucrarea în cauză este finalizată, ba chiar a fost şi recepţionată încă de anul trecut de către o comisie de specialitate.

Acesta a mai precizat că a avut pierderi de aproximativ 100.000 de lei pentru această lucrare, care este încă în garanţie.

„Cum poate cineva să spună că nu este gata lucrarea? O comisie de specialitate a recepţionat-o, avem procesele verbale pentru a demonstra asta. Acolo unde au apărut probleme, cum a fost pe strada principală, unde a apărut în decembrie tasarea, am intervenit şi vom mai interveni, pe cheltuiala noastră. În primul rând pentru că este lucrarea făcută de noi, nu neapărat pentru că este în garanţie. Este normal să ne asumăm imperfecţiunile care ar fi putut să apară, suntem constructori, se pot întâmpla astfel de lucruri. Dar mi se pare inadmisibil să spună cineva că per ansamblu lucrarea nu este funcţională“, a mai explicat Todiraşcu.

Directorul firmei care a câştigat lucrarea mai spune că în cazul acestei investiţii a fost vorba şi despre anumite erori în proiect: atunci cânda fost gândită lucrarea nu a fost prevăzut şi un sistem de preluare a apelor pluviale, astfe de proiectul la care au lucrat în ultimii ani se referă strict la apele menajere.

„Părerea mea este că acolo este un conflict politic între actualul primar şi fostul primar, iar noi am căzut la mijloc“, mai spune directorul Adrian Todiraşcu.

Până în 2012, primăria Nufăru era condusă de Tincu Gavrilă (PDL), iar acum este condusă de Ion Dănilă (USL).
 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat