Săptămâna familiei, săptămâna fără televizor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Evenimentul va fi organizat de Biblioteca Judeţeană Panait Cerna FOTO Adevărul

Este al IV-lea an consecutiv în care Biblioteca Judeţeană Panait Cerna Tulcea este partener al acţiunii iniţiată de Zibo.ro – „Săptămâna familiei, săptămâna fără televizor”, în cadrul programului „Să ştii mai multe, să fii mai bun” (Şcoala Altfel), iniţiat de Ministerului Educaţiei Naţionale.

Anual, un copil petrece mai mult timp în faţa televizorului decât la şcoală. Televizorul, prin conţinutul neadecvat pe care-l promovează uneori, poate propaga în rândul copiilor atitudini antisociale precum: dezinhibiţia, desensibilizarea faţă de victime, afectarea operaţionalităţii sistemului cognitiv, învăţarea de tehnici de agresiune, spun cei care au iniţiat acest program.

În săptămâna 1-5 aprilie 2013, elevii şi cadrele didactice din Tulcea vor trece pragul Bibliotecii Judeţene Panait Cerna Tulcea pentru a desfăşura diverse activităţi şi ateliere educative sau simple vizite, cum ar fi: „Eu ştiu mai mult!”- concurs de cultură generală, „Hai să citim poveşti!”, „Desene pe asfalt”, „Mari matematicieni, mari fizicieni”- prezentarea jocurilor educative Intuitext, „Ora de biblioteconomie”, „Carnavalul primăverii”, „Ora de lectură”, „În lumea teatrului şi poveştilor lui Grimm”, „Ora de biblioteconomie”, „O zi la bibliotecă”, „Micii actori in lumea poveştilor - suntem si noi personaje din poveşti”, „În lumea poveştilor - Frumoasa din pădurea adormită”, „Muzică, dans şi voie bună”, „File de istorie”, „Peisajul citadin“.
 

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online