S-a aprobat componenţa Consiliului Ştiinţific al RBDD. Iată cine sunt specialiştii care vor aviza planul de management al Rezervaţiei:

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Delta Dunării

Componenţa Consiliului Ştiinţific al Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării a fost aprobată prin Ordinul Ministrului Mediului. Rolul Consiliului ştiinţific este de a  îndruma şi supraveghea activitatea Administraţiei Rezervaţiei.

Componenţa nominală a Consiliului ştiinţific a fost propusă de Administraţia Rezervaţiei, a primit avizul Academiei Române şi s-a aprobat prin ordin al Ministrului Mediului şi Pădurilor, fiind format din oameni de ştiinţă şi specialişti cu experienţă în problemele complexe atât ale Deltei Dunării - ecologie, economie, sociologie, cultură şi altele asemenea - cât şi ale zonelor umede şi ale ariilor naturale protejate.
„Consiliul ştiinţific avizează planul de management al rezervaţiei, evaluează modul în care sunt aplicate măsurile prevăzute în acesta şi prezintă, anual sau ori de câte ori este necesar, Academiei Române şi autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor rapoarte cuprinzând constatări, propuneri şi recomandări“, spune guvernatorul RBDD, Viorica Bîscă.

Ei vor forma Consiliul Ştiinţific:

Acad. Cristian Hera
Prof. dr. Marian-Traian Gomoiu
Dr. ing. Gyorgy Deak
Dr. ing. Simion Nicolaev
Dr. ing. Radu Suciu
Dr. ing. geolog Gheorghe Oaie
Dr. ing. Neculai Patriche
Prof. Marian Ianculescu
Prof. dr. Ioan Ianos
Prof. univ. dr. ing. Niculae  Peride
Prof. dr. Puiu-Lucian Georgescu
Conf. dr. Nicolae Găldean
Acad. Octavian Popescu
Ing. Gheorghe Dumitru
Prof. dr. Angheluţă Vădineanu
Alina Frim
Gheorghiţă Gheorghe
Conf. Dr. ing. Marian Proorocu
Dr. Dan Hulea
Ing. Viorica Bîscă
Ing. Ion Munteanu

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026