Pregătiri pentru ALEGERILE PARLAMENTARE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pregătiri pentru alegeri

La nivelul Judeţului Tulcea, acţiunile prevăzute în Programul calendaristic privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat din anul 2012 sunt la zi, spun reprezentanţii Instituţiei Prefectului.

Până la acest moment, a fost constituită Comisia tehnică judeţeană cu atribuţii în coordonarea şi urmărirea îndeplinirii sarcinilor ce revin autorităţilor administraţiei publice locale din judeţul Tulcea. De asemenea, a fost constituit Grupul tehnic de lucru cu atribuţii în urmărirea şi soluţionarea operativă a problemelor curente legate de organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat din anul 2012.
„S-a solicitat tuturor unităţilor administrativ-teritoriale de pe raza judeţului Tulcea respectarea cu stricteţe a obligaţiilor ce le revin, potrivit legii, în legătură cu operaţiunile de actualizare a listelor electorale permanente, operaţiuni ce se vor realiza de către primarul unităţii administrativ-teritoriale împreună cu serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor. De asemenea, s-a solicitat unităţilor administrativ-teritoriale delimitarea secţiilor de votare la nivelul municipiului, oraşelor şi comunelor din cadrul Circumscripţiei electorale judeţene nr.38  Tulcea“, se arată într-un comunicat al Prefecturii Tulcea.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă