Noi abonamente de autobuz pentru tulceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Abonamentele vor fi verificate cu noul sistem de taxare

Consiliul Local a aprobat noile tarife la abonamentele pentru autobuzele de Transport Public. Cu 150 de lei vă puteţi deplasa întreaga lună pe toate traseele, fără limită de călătorii

Societatea de Transport Public a stabilit şapte tipuri de abonamente care vor intra în vigoare începând cu prima zi a anului 2011. Astfel, un abonament nominal în valoare de 80 de lei este valabil 60 de călătorii pe un singur traseu, în timp ce un abonament nominal de 96 de lei este valabil pentru 60 de călătorii pe toate traseele din municipiu.
Dacă doriţi mai multe călătorii veţi plăti un abonament nominal de 110 lei pentru 60 de călătorii pe toate traseele iar pentru un număr nelimitat de călătorii pe toate traseele vă puteţi achiziţiona un abonament nominal de 130 lei.

De asemenea, pentru elevi a fost stabilit un abonament nominal de 80 de lei pentru 60 de călătorii pe toate traseele, iar pentru zilele  nelucrătoare (sâmbătă, duminică şi sărbătorile legale) a fost aprobat un abonament nominal de 30 de lei, pe toate traseele şi un număr nelimitat de călătorii.

Cel mai scump este abonamentul nenominalizat de 150 de lei, pentru un număr nelimitat de călătorii, pe toate traseele.

Mai multe pentru tine:
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Turist român, prins în infernul din Antalya: „Hotel de sute de milioane de euro, de cinci stele, fără hidranți. Sunt praf turcii la protecție”
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Estonia a publicat o hartă cu traiectoria de zbor a avioanelor de vânătoare rusești. Piloții ruși au ignorat semnalele avioanelor NATO
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!