Monument funerar din secolul al IV-lea, descoperit în timpul unor lucrări edilitare la Tulcea

0
Publicat:

Arheologii Institutului de Cercetări Eco-Muzeale "Gavrilă Simion" (ICEM) din Tulcea au descoperit în ultimele două săptămâni un monument funerar datat cel mai probabil în a doua jumătate a secolului al IV-lea, după ce autoritatea locală a început un proiect de realizare a sistemului de preluare a apelor pluviale pe o stradă din oraş.

Monumentul funerar descoperit la Tulcea FOTO Marian Mocanu

Arheologul ICEM, Marian Mocanu, a declarat pentru Agerpres că edificiul este un monument funerar de familie spectaculos, datorită construcţiei care include un culoar central şi camere funerare.

"Este deosebit ca structură. Probabil că un asemenea edificiu funerar a aparţinut unei familii sau unor personaje extrem de influente şi potente financiar în perioada respectivă. Este important pentru că e primul monument de acest gen descoperit la Tulcea pe teritoriul municipiului. Chiar şi în zona Dobrogei, în peninsula balcanică, tipul acesta de monument nu este chiar aşa de des. O descoperire de acest tip se face doar o dată la 20, 30 de ani", a menţionat reprezentantul ICEM, Marian Mocanu.

El a mai spus că în mormânt s-au descoperit oase provenite de la patru indivizi şi a adăugat că edificiul a fost afectat anterior de lucrări edilitare.

"Intervenţiile care s-au făcut în deceniile anterioare cu diferite reţele de utilitate publică au afectat monumentul, iar atunci cei care au făcut lucrările nu au binevoit să anunţe. Totul s-a făcut pe repede înainte şi s-a astupat, aşa încât şi această lucrare dacă era cu doi metri spre sud, habar nu aveam de existenţa edificiului", a precizat Mocanu.

În opinia reprezentantului ICEM, monumentul funerar continuă sub locuinţa din imediata apropiere, însă proprietara acesteia, Sultana Bizdu, în vârstă de 71 de ani, a negat acest lucru.

"În curte la mine, nu este nimic. Vecinii au găsit. În spate, le-a căzut casa şi atunci au găsit ceva, ca un hol. Şi a intrat bătrâna aia până acolo, dar i-a fost frică să mai intre. A murit săraca. Atunci au venit de nu ştiu unde şi au adus nu ştiu câte maşini cu piatră şi au pus acolo, ca să nu cadă casa. Dumnezeu ştie ce era acolo. Nu a venit nimeni să vadă ce era acolo. Era înainte de 1989", a afirmat Sultana Bizdu.

Potrivit ICEM, după finalizarea cercetărilor arheologice, monumentul funerar va fi conservat in situ, iar autoritatea locală va devia lucrările edilitare, pentru a nu afecta monumentul.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană