Minor în arest: Băiatul era implicat în tâlhăria de la Luncavița

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fapta s-a petrecut în noaptea de 23 spre 24 octombrie, în jurul orei 23.00. Patru tineri, dintre care doi minori, s-au mascat, au pândit victima care venea acasă pe bicicletă și i-au furat portofelul.

Judecătoria Măcin a dispus arestarea preventivă pe o durată de 10 zile a inculpaţilor majori Gabriel Oancea şi Gigel Neculai şi a respins propunerea de arestare a celor doi inculpați minori.
Ieri, Tribunalul Tulcea a admis recursul Parchetului Măcin și a dispus arestarea preventivă a unuia dintre cei doi inculpați minori: Dumitru Dănăilă a ajuns și el în arest preventiv.
Fapta
Victima mergea spre casă, iar într-o zonă întunecoasă a fost împins de pe bicicletă, a căzut jos, a fost lovit de trei dintre cei patru inculpați şi a fost deposedat de portofel în care avea o sumă de bani, actul de identitate, certificate de naştere şi de deces, copia unui titlu de proprietate şi chitanţe. Cei trei sunt acum cercetați în stare de arest.
Fapta a fost recunoscută de inculpaţi care au arătat şi modalitatea în care au săvârşit infracţiunea şi anume: au pândit partea vătămată ştiind că aceasta ar avea o sumă de bani asupra sa, iar pentru a-şi spori şansele de reuşită s-au mascat şi au ales o zonă întunecoasă unde să acţioneze.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea