„Cum mi-a salvat SMURD viaţa“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma unui îngrozitor accident petrecut în 2006, Alexandru Luchici (26 de ani) a rămas paralizat. La aproape şase ani de la accident, Alex îşi aminteşte minutele petrecute alături de cei de la SMURD: o poveste impresionantă despre o experienţă pe care nimeni nu vrea să o trăiască, dar cu care oricine se poate întâlni în această viaţă.

„Când am fost adus la Sfântu Gheorghe în barca în care plecasem spre Insula Sahalin în acea dimineaţă, eram întins pe spate corect şi nu simţeam nici o durere. Medicul de acolo m-a văzut şi a identificat rapid diagnosticul de leziune pe coloană la nivel cervical. Înainte să fiu transferat pe şalupa-ambulanţă care m-a luat din Sfântu şi m-a dus pînă la prima localitate de unde puteam fi preluat cu o maşină, am fost preluat pe o saltea vacuum iar gâtul mi-a fost fixat într-un guler  care ar fi trebuit să mă împiedice să fac mişcări involuntare ce mi-ar fi agravat starea“, aşa îşi începe Alex povestea pe blogul lui.
„Un vis liniştit, hipnotic“
„Când am ajuns în Tulcea, mă aştepta deja elicopterul SMURD. Când am fost preluat de echipajul îmbrăcat în roşu, a fost ca o trecere spre un vis liniştit, hipnotic şi, în acele moment, era exact ce eu aveam nevoie. Felul în care m-au manevrat, tehnicile ordonate de transfer, precizia şi prudenţa desăvîrşită cu care au intervenit, faptul că nu am mai simţit durere, toate astea m-au ajutat enorm. Gulerul SMURD-ului a fost al treilea pe care l-am avut de la momentul accidentului. Îmi amintesc perfect, era dintr-un material buretat, confortabil, adaptat perfect pentru mine. Apoi nu-mi mai amintesc decât că membrii echipajului SMURD mă întrebau dacă sînt bine, dacă aveam nevoie de ceva. Am aţipit. M-am simţit, pentru prima dată, din acea dimineaţă, pe mâini bune“, mai povesteşte Alex.
A fost transportat la Spitalul Bagdasar Arseni din Bucureşti şi dus pe o secţie ce părea anticamera terapiei intensive. Purta gulerul SMURD-ului care plecase deja spre un alt caz grav.  „Nu am să uit niciodată expresia cinic-satisfăcută a asistentei care a constatat că uite, ăştia de la SMURD şi-au uitat gulerul, ce bine, ne-am ales noi cu unul nou“, mai adaugă tânărul.
Sentiment de securitate
În toată povestea asta secvenţială, explică Alex, abia SMURD-ul s-a comportat cu adevărat profesionist şi i-a dat, pentru câteva ore, sentimentul de securitate de care avea nevoie şi impresia că trăieşte într-o ţară civilizată, care are grijă să nu-ţi distrugă  (de exemplu din calcul economic) şansa la viaţă. 
„Experienţa prin care am trecut cu SMURD-ul m-a marcat profund: lor le datorez faptul că am putut ajunge în cel mai scurt timp la spital într-un moment critic şi faptul că sunt în viaţă acum. Incontestabil şi datorită celor care au urmat, dar profesionalismul şi disciplina cu care a intervenit SMURD-ul în momentele-cheie mă fac să mă inclin în faţa acestor oameni, şi, mai ales, în faţa celui care a creat acest sistem. Mi se pare un moment bun să spun RESPECT, SMURD! Şi MULŢUMESC!“.
Citește întrega poveste a lui Alex Luchici pe blogul lui: alexluchici.wordpress.com.


Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute