Comuna unde şcolile arată mai bine ca la oraş. „Educaţia copiilor noştri este extrem de importantă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sala de clasă cu bancă individuală FOTO: Eugen Ion

Peste două milioane de elevi vor începe al doilea semestru şcolar pe 8 februarie. Autorităţile au anunţat că în 80% dintre cazuri elevii vor merge fizic în sălile de clasă. Într-o comună din apropierea Deltei Dunării, copiii sunt aşteptaţi în condiţii pe care şi şcolile de la oraş le invidiază.

Cu bănci individuale noi, parchet, instalaţii sanitare şi mobilier de ultimă generaţie, cele cinci şcoli ale comunei Jurilovca (judeţul Tulcea) se vor deschide în siguranţă pentru cei aproximativ 400 de elevi şi preşcolari. Copiii vor primi zilnic câte o mască de protecţie din partea administraţiei locale şi vor avea la îndemână substanţe pentru dezinfectarea mâinilor.

„Am făcut din timp investiţiile necesare pentru a asigura buna desfăşurare a cursurilor, atât prin achiziţia de materiale sanitare, cât şi în vederea creării unor condiţii corecte pentru menţinerea unei distanţe sigure în sălile de clasă”, spune primarul Eugen Ion.

Peste opt milioane de lei au fost investiţi în modernizarea şcolilor şi grădiniţelor din Jurilovca, Vişina şi Sălcioara, sate situate la intrarea în Rezervaţia Delta Dunării.

Primarul comunei explică faptul că în cursul anului 2020 derula contracte de reabilitare a şcolilor şi grădiniţelor, finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), iar pandemia l-a determinat, atunci când a fost cazul să achiziţioneze mobilier, să cumpere direct bănci individuale pentru elevi. Desigur, spaţiul generos al claselor, oferă posibilitatea ca fiecare elev să aibă banca lui şi să aibă şi o distanţă faţă de celălalt coleg.


                          Grădiniţă în comuna Jurlovca - foto: Eugen Ion

„Noi eram exact în perioada de finalizare a proiectelor de reabilitare a şcolilor şi am comandat din start bănci pentru un singur elev. Ne şi permite spaţiul unei clase să putem păstra distanţa. Am pus la dispoziţia şcolilor şi necesarul de măşti pentru elevi şi preşcolari. Am achiziţionat vreo 30.000 de măşti şi am cumpărat şi material dezinfectant şi tot ce ne-au cerut”, explică Eugen Ion.

                       Toaleta unei şcoli din comuna Jurilovca - foto: Eugen Ion

Fiecare elev a primit o tabletă

Şcolile şi grădiniţele din comuna Jurilovca beneficiază şi de terenuri de sport, săli de sport, grupuri sanitare şi sisteme de încălzire centrală, totul de ultimă generaţie.

„Educaţia copiilor noştri este extrem de importantă. Cu atât mai mult în această perioadă, avem obligaţia să facem cu toţii un efort suplimentar în sprijinul profesorilor, copiilor şi părinţilor care se străduiesc să dea continuitate şcolii şi în afara sălilor de clasă”, spune primarul.

Nu în ultimul rând, toţi copiii şi toţi dascălii au primit tablete şi abonamente gratuite la internet pentru a putea accesa cursurile online atunci când situaţia o impune. Efortul financiar al administraţiei locale a fost de 800 de lei pentru fiecare aparat şi abonament.

Eugen Ion spune că în acest moment, şcolile din comuna Jurilovca se vor deschide pe scenariul verde, adică fiecare elev va merge fizic la cursuri. Mai mult, primarul arată că 80% dintre dascălii comunei şi-au manifestat intenţia de a se vaccina împotriva COVID-19, dar deocamdată mulţi dintre ei nu au reuşit să-şi facă programările.

                                            Curtea unei şcoli - foto Eugen Ion

Vă recomandăm să mai citiţi:

Festivalul Borşului Lipovenesc de Jurilovca şi Sărbătoarea Borşului de Peşte din Delta Dunării Crişan se reprogramează pentru anul viitor

Cum va arăta portul pescăresc din Jurilovca. „Îmi doresc ca turistul să poată alege un peşte din barca pescarului şi să-l mănânce gătit tradiţional“

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”