Comuna din Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării” în care toţi locuitorii primesc gratuit măşti medicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fieccare gospodărie din comună va primi câte 5 măşti pentru a putea fi folosite atunci când locuitorii ies din case.

Primarul comunei Jurilovca, Eugen Ion, declară că începând de marţi, 21 aprilie, reprezentanţii administraţiei locale vor distribui măşti medicale tuturor locuitorilor din Sălcioara, Vişina şi Jurilovca. Aproape 12.000 de măşti au fost achiziţionate în acest sens.

„Pentru fiecare din cele 2.387 de gospodării, vor fi distribuite câte 5 măşti, pentru a fi folosite în ieşirile de strictă necesitate, spune primarul.

Având în vedere că achiziţia măştilor de protecţie a fost demarată într-un moment de blocaj al pieţei naţionale, procurarea lor a durat mai mult decât se aşteptau autorităţile locale.

„Vă mulţumesc tuturor pentru faptul că respectaţi regulile impuse de ordonanţele militare în vigoare şi sper să ieşim cu toţii din această perioadă sănătoşi şi cu putere de muncă”, adaugă Eugen Ion.

Pe aceeaşi temă:

Oferta Deltei Dunării pentru acest an: muzică, gastronomie, sport

VIDEO Dobrogea, cel mai fotografiat exponat de patrimoniu din marile muzee ale satului românesc

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute