Cioban arestat preventiv pentru tentativă de omor. Şi-a înjunghiat colegul de la stână

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă

Judecătorul de drepturi şi libertăţi a decis ca ciobanul să fie arestat preventiv, acuzat fiind de tentativă de omor.

Incidentul s-a produs în seara de 29 noiembrie, într-o locuinţă din localitatea Vasile Alecsandri, judeţul Tulcea. Un bărbat de 60 de ani şi-a înjunghiat colegul de pahar cu un cuţit. Loviturile au fost aplicate la nivelul gâtului, urechii drepte şi antebraţului drept.

„Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea a  dispus la data de 2 decembrie  măsura preventivă a reţinerii pe o perioadă de 24 de ore faţă de inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor”, transmite biroul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea.

Tentitiva de omor s-ar fi petrecut, spun anchetatorii, pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict spontan.

Atât victima, cât şi autorul faptei lucrau ca ciobani la o fermă de oi din localitatea Vasile Alecsandri.

Victima a fost transportată de urgenţă la Spitalul Judeţean Tulcea şi supusă unei intervenţii chirurgicale.

Marţi, 3 decembrie, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Tulcea a dispus arestarea preventivă pentru 30 dezile a ciobanului.

Pe aceeaşi temă:

VIDEO Cel mai scump pod al României. Cum arată acum construcţia care va lega Dobrogea cu Muntenia şi Moldova

Şoferul unei utilitare a murit după ce a intrat pe contrasens şi s-a izbit de un autoturism

Mai multe pentru tine:
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare