Cimitirul de pe ape se deschide o dată la doi ani: două persoane din Murighiol, încă „îngropate“ în apele lacului Isacova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Încă o tragedie, de data aceasta pe lacul Isacova FOTO Arhivă Adevărul

O dată la doi ani judeţul Tulcea este lovit de o tragedie petrecută pe ape: în acest week-end, doi bărbaţi şi două femei din Tulcea şi-au găsit sfârşitul în Delta Dunării, în apele lacului Isacova. Două persoane, un bărbat şi o femeie din Murighiol au rămas, pentru moment, îngropate în lac. Incidente similare s-au petrecut în 2011 şi în 2009.

Veneau de la o înmormântare. Nu s-ar fi gândit niciodată că drumul spre casă va fi chiar înmormântarea lor.

Vineri după amiază, cei patru (un bărbat şi o femeie din Murighiol, unul din Dunavăţ şi o femeie din Tulcea) au urcat în barcă şi au plecat de la Caraorman, cu direcţia Murighiol. Nu au mai ajuns niciodată acasă.

Pe lacul Isacova, la 200 de metri de la intrarea de pe canal, vântul puternic şi curentul nu le-a permis să înainteze. Barca s-a răsturnat, iar cei patru nu au mai avut nicio şansă de supravieţuire.

Sâmbătă, la ora 12.00, pompierii au recuperat două trupuri: un bărbat de 67 de ani din Dunavăţ şi o femeie de 45 de ani din Tulcea (care locuia în Mineri).

Un bărbat de 45 de ani şi o femeie de 41 de ani din Murighiol, soţ şi soţie, nu au fost găsiţi nici până în ziua de astăzi. În sat umblă zvonul că cei doi ar fi încercat să se salveze reciproc şi de aceea s-au dus amândoi la fund.

Vântul suflă cu putere, astfel că şi căutările au fost oprite, spun reprezentanţii instituţiilor abilitate, dar şi primarul comunei Murighiol.

Nu este primul accident de acest gen petrecut în judeţul Tulcea. Anual au loc evenimente navale în urma cărora există victime (chiar şi persoane decedate). Din doi în doi ani are loc câte o tragedie:

15 spre 16 mai 2011: Tragedie similară pe Razelm

Petruţa Culicenco (17 ani), Georgiana Borcănaş (31 de ani), Valentin Bolocan (26 de ani) şi Valentin Ghena (25 de ani) au plecat într-o duminică, la prânz, la o plimbare pe Lacul Razelm, spre Gura Portiţei, şi nu s-au mai întors la mal.

Pe drum, barca tip Laguna s-a răsturnat . În barcă se mai afla un bărbat care a reuşit să iasă la mal : Cristian Evdochim .

„Am plecat de la Portiţa pe la 15.00, am mers pe lângă stuf, până când trebuia să traversăm spre complexul Lunca, spre mal. Se pornise vântul şi erau valuri mari. La un moment dat, barca s-a răsturnat", povestea Cristian.

Tânărul povestea, atunci, că a reuşit să scape agăţându-se de un bidon gol care l-a ţinut la suprafaţă doi kilometric, cât a înotat până la mal.

12 aprilie 2009: Doi tineri morţi într-un accident naval

Ambarcaţiunea Nufăru, cu motor Yamaha de 40 CP , în care se aflau şapte persoane, din care cinci tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani, pleca dinspre satul Letea spre Sulina.

A lovit o barcă legată la mal. În urma impactului violent, doi tineri şi-au pierdut viaţa, iar alţi doi au fost răniţi şi transportaţi cu Ambulanţa la Spitalul Tulcea. Mădălina Cuţov (17 ani) din Letea şi Alexandru Ilie (14 ani) din Sulina au murit pe loc.

Adrian Mihailov din Sulina s-a ales cu mandibula ruptă, iar Daniel Genes  a stat în comă timp de şase zile şi a fost spitalizat timp de şase luni.

Căpitănia Zonală Tulcea a precizat că accidentul naval a fost cauzat de viteza mare cu care se deplasa ambarcaţiunea, pe fondul unei vizibilităţi reduse.

Ambarcaţiunea era condusă de Marian Claudiu Vlase, despre care procurorul de caz a declarat că era băut şi a încercat să fugă de la locul accidentului. A fost găsit şi s-a început urmărirea penală împotriva lui.
 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne