Calomnie: Nicu, taximetristul tulcean care spune că ar fi fost violat, condamnat la nouă luni de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Stan, taximetrist tulcean, condamnat la 9 luni de închisoare FOTO RTV

Judecătoria Tulcea l-a condamnat pe Nicolae Stan (34 de ani), fost Nicolae Mocanu, la nouă luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de denunţare calomnioasă. Pedeapsa sa a fost suspendată, cu o perioadă de încercare de doi ani şi nouă luni.

Nu este vorba, însă, despre celebrul caz al violului de pe strada Babadag. Condamnarea a fost dată în dosarul în care părţi vătămare sunt de un poliţist şi un localnic din Niculiţel, care l-au acuzat pe Nicolae Stan de denunţare calomnioasă.

Taximetristul tulcean a primit câte nouă luni de închisoare pentru fiecare dintre cei doi, Gheorghe Panait şi Grigoraş Stelian. Pedepsele au fost contopite, iar Nicolae Stan a rămas că o pedeapsă de nouă luni cu suspendare.

 Decizia poate fi atacată în termen de zece zile, spune judecător Izabela Stoian, din cadrul Judecătoriei Tulcea.

Amendat în 2007

Pentru că vindea struguri fără a avea documente legale, Nicolae Stan a fost amendat de un poliţist. Împreună cu el, a mai primit amendă şi un alt consătean, cu care Nicolae nu avea cele mai bune relaţii.

Taximetristul tulcean susţine că nu se afla în ţară în momentul în care a fost întocmit procesul verbal de către poliţist, şi că acesta ar fi folosit date furnizate de „duşmanul“ său din Niculiţel.

A contestat amenda

În ianuarie 2009, s-a dus la Parchetul Tulcea, acolo unde a sesizat faptul că poliţistul şi consăteanul lui au pus la cale această „şmecherie“: să îi aplice o amendă care nu se justifică.

„Inculpatul cunoştea că acuzaţiile aduse acestora sunt nereale, insistând, ulterior, în susţinerea unor declaraţii mincinoase pe parcursul cercetărilor ce s-au efectuat în dosarul astfel constituit“, se arată într-un comunicat al Ministerului Public.

Pentru că era vorba despre un poliţist, dosarul a fost cercetat la Parchetul Curţii de Apel Constanţa, acolo unde s-a dat soluţia Neînceperii Urmăririi Penale faţă de cei doi acuzaţi.

Cu NUP-ul la dosar, cele două persoane acuzate de Nicolae Stan au formulat plângeri penale împotriva inculpatului pentru denunţare calomnioasă, iar Judecătoria Tulcea le-a dat dreptate: denunţătorul a primit nouă luni de puşcărie. Mai mult, acesta îi va plăti părţii vătămate Panait Grigoraş suma de 1.000 de lei, despăgubiri.
 

Mai multe pentru tine:
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie