Baschetbalist tulcean la lotul naţional!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tulceanul Ştefan Andrei Radu a intrat în vederile lotului naţional de baschet under 16, fiind practic primul baschetbalist tulceanu care ajunge într-un lot naţional după foarte mulţi ani de zile

Recent tulceanul ce măsoară doi metri a participat la cantonamentul efectuat la Braşov de lotul naţional Under 16, existănd speranţe că va fi convocat şi la alte acţiuni oficiale, spun antrenorii săi, Mihaela şi Alexandru Grecu, de la Clubul Sportiv Şcolar.
La doar 15 ani un puşti din Tulcea are fizicul unui baschetbalist matur.Deşi abia evoluează la juniori trei în campionatul naţional şcolar, Ştefan Andrei Radu este un adevărat Ghiţă Mureşan în comparaţie cu ceilalţi colegi de echipă, măsurând deja doi metri!
„Încălţămintea mea este măsura 50, sunt destule magazine unde se găseşte această măsură, mai ales în magazinele pentru sportivi, nu am fost nevoit să-mi fac ghete la comandă, dar cine ştie poate îmi mai creşte piciorul”povesteşte Andrei.

Uriaşul blând

Antrenorii săi, soţii Mihaela şi Alexandru Grecu spun că deşi băiatul are un fizic impresionant pentru vârsta lui, este foarte motric, a învăţat repede deşi a venit la sală abia anul trecut prin septembrie prima dată, a învăţat rapid schemele de joc.La început a jucat căteva minute pe meci, acum intră aproape tot meciul, dă şi coşuri, iar antrenorii acum speră să nu îl vadă echipele mari să le ia pivotul.Andrei este foarte atent cu colegii lui şi învaţă foarte bine la şcoală.Deşi este mare este doar un copil, îi place să se joace, e ca un uriaş foarte blând şi prietenos cu colegii lui.Cu toate că deja se poate numi bachetbalist Andrei nu are mari preferinţe în acest sport.
„Nu pot să spun că am o echipă preferată, practic mai mult mă uit la fotbal.Nu ştiu, sper să joc cât mai mult, deocamdată sunt clasa a şaptea la şcoala şi mă găndesc la liceu, mai departe ce va fi voi vedea, dacă va fi să joc baschet de performanţă”spune Andrei, care este pasionat şi de jocurile pe calculator.

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO