ANTIBRACONAJ Delta Force, noua instituţie de control în Delta Dunării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Discuţiile au avut loc la Crişan

Proiectul urmează să devină realitate cel târziu la începutul lunii octombrie, atunci când va fi prezentat un proiect de hotărâre de Guvern în acest sens, a anunţat astăzi ministrul Mediului, Rovana Plumb, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Crişan.


„Toate semnalele care ne vin şi toate raportările pe care le primim ne arată că trebuie să întărim disciplina în ceea ce priveşte controlul în Delta Dunării, în special în ceea ce priveşte braconajul. În acest sens vreau să vă spun  că am luat decizia de a înfiinţa în Delta Dunării Delta Force,  o unitate de control şi inspecţie care să adune toate cele şapte organe de control din momentul de faţă. Probabil că această structură va fi coordonată de la nivelul Administraţiei Rezervaţiei“, a declarat Rovana Plumb. 

Click pe poze pentru fotogalerie!

În aceeaşi ordine de idei, ministrul a mai precizat că Administraţia Biosferei Delta Dunării nu mai poate fi tratată ca un serviciu deconcentrat, ci trebuie să aibă personalitate juridică, să poată accesa fonduri europene , dar să rămână în coordonarea Ministerului Mediului. La momentul de faţă se lucrează la regulamentul de organizare şi de funcţionare a acesti structuri.
Amintim că astăzi, la Crişan, ministrul Mediului şi cel al Agriculturii, Daniel Constantin, au particiapt la o dezbatere pe teme de mediu şi dezvoltare rurală împreună cu cei doi comisari europeni, Dacian Cioloş şi Janez Potočnik.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele