Zilele culturii sârbe la Timişoara încep cu proiecţia filmului "Montevideo, vidimo se"- partea a doua

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actorii filmului "Montevideo" au fost anul trecut la lansarea părţii întâi

Uniunea Sârbilor din România, în parteneriat cu Consulatul General al Republicii Serbia la Timişoara, Primăria Timişoara, CJT şi Ministerul Culturii din România, organizează în perioada 5-30 noiembrie 2014, Zilele Culturii Sârbe la Timişoara.

Zilele Culturii Sârbe la Timişoara este cel mai de anvergură eveniment cultural al comunităţii sârbe din România, în cadrul căruia se vor desfăşura nu mai puţin de 20 acţiuni, care se adresează tuturor persoanelor care trăiesc în acest spaţiu multicultural şi multietnic.

Este vorba despre spectacole de teatru, muzică şi dansuri tradiţionale, expoziţii de fotografie şi cu tematică istorică, vernisaje de pictură, saloane de carte şi serate literare, proiecţii de filme documentare şi de lung metraj etc.

„Prin organizarea Zilelor Culturii Sârbe la Timişoara, aflate anul acesta la cea de-a IX-a ediţie, se urmăreşte pe de-o parte promovarea culturii sârbe în România, iar pe de altă parte conservarea identităţii sârbe, prin valorizarea tradiţiilor, a obiceiurilor şi a tezaurului cultural, folcloric şi etnografic”, a spus Ognean Crîstici, preşedintele Uniunii Sărbilor din România.

Programul evenimentelor:


5 noiembrie, ora 19:00, Sala Capitol (Filarmonica Banatul):  Deschiderea festivă

Proiecţia filmului Montevideo, vidimo se - partea a doua(regia Dragan Bjelogrlić), cu participarea echipei de distribuţie. Filmul va fi subtitrat în limba română 


6 noiembrie, ora 19:00, Sala festivă a Palatului Episcopal: 

Proiecţia filmului documentar U početku beše reč (La început a fost cuvântul), autor: Boško Savković, narator: Miki Manojlović 


Prezentarea cărţii Evanghelia cneazului Miroslav, tipărită în 1180 


7-8 noiembrie, ora 19:00, Complexul expoziţional Bastion, Galeria Theresia:

Salon de carte, cu participarea editurilor: Matica Srpska (Novi Sad), Arte (Belgrad), Srpska reč (Belgrad), Adresa (Novi Sad), Apostrof (Belgrad), Filip Višnjić (Belgrad), Prometej (Novi Sad), Editura Uniunii Scriitorilor (Belgrad), Muzeul cărţii sârbeşti din Belgrad, precum şi editurile sârbeşti din Viena, Budapesta, Zagreb, Banjaluka, Skoplje, Podgorica, dar şi editurile româneşti: Brumar, Antrophos, Hestia, Poesis (Satu Mare) şi Editura Uniunii Sârbilor din România. 


Seară literară cu participarea scriitorilor sârbi şi români


Vernisajul expoziţiei lucrărilor ”Coloniei de Artă” din cadrul Zilelor Schimbării la Faţă


Expoziţia de caricaturi Svi moji Srbi / Toţi sârbii mei, semnată de Ştefan Popa Popa’s


10-11 noiembrie, ora 19:00, Sala festivă a Palatului Episcopal:

Cununa prieteniei româno-sârbe: expoziţia ”Cununia regelui Alexandru şi a prinţesei Maria”, prezentare de carte şi proiecţia filmelor istorice ”Întoarcerea regelui Petar I Karađorđević” şi ”Pe urmele vitejilor strămoşi” 


14 noiembrie, ora 19:00, Sala festivă a Palatului Episcopal:


Expoziţia ”Pozele Cuvântului nostru”, săptămânalul Uniunii Sârbilor din România. Masă rotundă pe tema periodicelor sârbeşti din România 


19 noiembrie, ora 19:00, Sala Capitol (Filarmonica Banatul): 


Tamburaşii câmpiei bănăţene, cu participarea Marii Orchestre a Radio Televiziunii Voivodina, solişti: Iasmina Feniaţ şi Pera Todorovici 

20 noiembrie, ora 19:00, Sala Multifuncţională a CJT: 


Concert de muzică populară ”Mladost 45”: spectacol de gală în cadrul căruia vor participa membrii orchestrelor Mladost şi cunoscuţi solişti de muzică populară 

23 noiembrie, ora 19:00, Opera Română Timişoara: 


Spectacolul „Salba amintirilor”, cu participarea ansamblului folcloric al Uniunii Sârbilor din România AKUD Mladost, cu ocazia aniversării a 45 ani de activitate 


27 noiembrie, ora 18:00, Sala Multifuncţională a CJT: 


Festivalul internaţional de teatru Teatros Fest, cu participarea Teatrului din Trstenik (piesa Nebeske Šajkače, regia: Miloš Milošević, autor: Milosav Buca Mirković) şi a Teatrului Sârb de Stat 

28 noiembrie, ora 13:00, Sala festivă a Liceului D. Obradovici:


Expoziţia ”Mutarea societăţii Matica Srpska la Novi Sad” 

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”