Weekend cu muzică bună la Timişoara: Cargo, Horia Brenciu şi Viţa de vie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traficantul vindea drogurile la petreceri foto:arhivă

Dacă nu v-aţi hotărât încă unde şi cum să vă relaxaţi în acest sfârşit de săptămână, oraşul vă oferă, pe lângă invevitabilele petreceri în baruri şi cluburi, şi concerte de toate genurile sau teatru.

Amatorii de teatru sau operă au opţiuni pe toate gusturile în acest weekend. Opera Naţională Română din Timişoara prezintă vineri, de la ora 18.00, musicalul „My fair lady" şi tot la Operă, duminică, de la ora 19.00, este programată opereta „Văduva veselă". Pe cei mici îi puteţi duce vineri dimineaţa, de la ora 11, la Teatrul Merlin, unde-l pot vedea pe „Păcală", iar la Teatrul German, sâmbătă, de la ora 19.30, este pusă în scenă „Judecata". Trupa de teatru „Auăleu" va susţine două reprezentaţii cu piesa „Ferma Animalelor", sâmbătă şi duminică, de la ora 19.30, la „sediul" de pe strada strada Arh. Laszlo Szekely.

Adi Bărar, liderul trupei Cargo, va sărbători prin „muncă" împlinirea vârstei de 52 de ani. Evenimentul „Jurnal de bord" va avea loc vineri, de la ora 20.00, la clubul Setup din Timişoara. Chiar dacă anul acesta concertul aniversar are loc mai târziu, Adi Bărar fiind născut pe 15 ianuarie, liderul trupei Cargo a dorit să continue tradiţia concertului „Jurnal de bord", care a ajuns la ediția a IX-a. Un alt eveniment muzical de marcă al zilei de vineri este concertul Horia Brenciu & HB Orchestra, programat pentru ora 23.30, în clubul Fratelli.

Nici amatorii de muzică populară nu sunt neglijaţi, pentru că sâmbătă, de la ora 19.00, la sala Capitol a Filarmonicii are loc un concert al lui Nicolae Furdui Iancu. În aceeaşi locaţie, o zi mai târziu, are loc un concert Viţa de vie, formaţie aflată în turneul de promovare al albumului acustic lansat cu ocazia aniversării a 15 ani de existenţă.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"