VOCEA BANATULUI Criminalii cu gulere scrobite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sabina Mihăică este redactor-şef la ADS Timişoara

Îmi amintesc un interviu acordat de actorul Marlon Brando revistei Playboy prin anii '70. Jurnalistul care a discutat cu el a povestit că Brando a fost de acord să-l primească în izolarea lui cu o singură condiţie: interviul va fi numai despre „problema indienilor din SUA", în niciun caz despre „porcăriile din filme".

Prin cuvintele actorului se ţesea imaginea unui popor furat în urmă cu patru, cinci secole, care este jefuit şi în zilele noastre. Singurul lor sprijin sunt „părinţii fondatori”, iar peste spiritele şi înţelepciunea acestora trec urmaşii cotropitorilor englezi, cu maşini scumpe, sau îşi joacă soarta la Blackjack, la 4.00 dimineaţa. Deşi peste noi nu au venit alţii să ne ia pământurile de sub nas pe la începutul vremurilor, ne descurcăm foarte bine şi singuri cu jaful propriei noastre istorii. Se fac că nu ştiu acest lucru baronii şi valeţii care conduc oraşe şi judeţe şi care depun coroane morbide legate strâns cu panglica tricoloră la monumentele eroilor din piatră, dar intră cu buldozerul in puţinele rămăşiţe ale moştenirii noastre antice. Aşa s-a întâmplat la Sarmizegetusa, unde, în plin sit arheologic, nişte urmaşi ai dacilor înarmaţi cu „iniţiativă” şi utilaje s-au apucat să facă parcare peste spiritele strămoşilor ajunse oale sparte. Mediatizarea a adus anchete pe capul constructorilor şi al şefilor judeţului Hunedoara, iar acum două zile a descălecat şi primul ministru în vechea cetate dacică. Vinovaţii trebuie puşi la plată grea, însă România surprinde din nou: constructorul scapă, beneficiarul e de vină, Consiliul Judeţean adică. Pentru distrugerea unui loc unic în lume nu îi paşte însă mai mult de o amendă. Şi uite aşa sufletele cu barbă albă sunt îngropate tot mai adânc sub bocancul fiilor lor risipitori. În ritmul în care ne executăm moştenirea, peste nişte ani copiii noştri vor trăi cea mai tristă soartă a unui popor – vor fi convinşi că nu ne tragem din nimic.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie