VIDEO Buget de austeritate pentru iluminatul de sărbători din Timişoara. Piaţa Victoriei arată spectaculos, pentru restul străzilor nu au mai fost bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
S-a aprins iluminatul de sărbători din Piaţa Victoriei FOTO Eye in the sky

Primăria Timişoara a inaugurat aseară iluminatul de sărbători din Piaţa Victoriei. Din cauza bugetului de austeritate, ghirlandele luminoase sunt cele din anii trecuţi. În restul oraşului nu au sosit sărbătorile de iarnă.

Primăria Timişoara, unul dintre oraşele cu cele mai mari bugete din România, nu a mai avut bani pentru iluminatul de sărbători. Mare parte din ghirlandele luminoase care au fost aprinse în Piaţa Victoriei, pe 1 decembrie, sunt cele din anii trecuţi.
 

În afară de centrul istoric, câteva bulevarde şi intersecţii, în cea mai mare parte a oraşului nu există iluminare de sărbătoare şi lipsesc decoraţiunile specifice. Nu este o noutate, pentru că şi anii trecuţi atenţia a fost îndreptată spre Piaţa Victoriei.
 

Cu toate astea, Timişoara are parte de cel mai mare Târg de Cărciun de până acum, cu o sută de căsuţe, în trei locaţii: Piaţa Victoriei, parcarea Modex şi Piaţa Libertăţii. Şi Consiliul Judeţean Timiş, prim Muzeul Banatului, a organizat un Târg de Crăciun, la Bastionul Theresia.
 

În centrul oraşului a fost adus poate cel mai frumos brad de până acum, înalt depeste 20 de metri.

Timişorenii prezenţi la deschiderea Târgului de Crăciun au putut sesiza şi lipsa cupolei care anul trecut acoperea platoul din faţa Operei. Se pare că acesta va fi totuşi montată, săptămâna viitoare.

Lipsa iluminatului de sărbători din oraş a fost pusă pe seama bugetului, afirmă viceprimarul Dan Diaconu.

„În următoarea perioadă vor mai apărea decoraţiuni de sărbători în centrul oraşului. Va fi montată şi 

cupola, deja cunoscută de timişoreni. Vom continuă să montăm decoraţiunile şi pe străzile Timişoarei. Dar trebuie să ţinem cont că anul acesta este unul special din punct de vedere al decoraţiunilor, ele au fost realizate prin contribuţia voluntară ale mai multor companii şi se folosesc decoraţiunile existente din anii trecuţi. Asta pentru că anul acesta bugetul este foarte mic. Chiar insignifiant. Decoraţiunile aparţin Târgului de Crăciun din Piaţa Victoriei şi cam atât. Costă câteva zeci de mii de lei. În rest, tot ce s-a montat sunt decoraţiuni pe care le aveam deja în proprietate. Pe măsură ce colegii noştri vor reuşi să achiziţioneze şi altele, se vor monta pe parcursul lunii decembrie”, a declarat Dan Diaconu.

Viceprimarul susţine că Primăria va încerca pentru anii următori să se alinieze la noi standarde privind iluminatul public de sărbători. „Sperăm că previziunile pentru bugetele anilor viitori să nu fie atât de sumbre cum sunt în acest moment, şi să putem să oferim timişorenilor un oraş cât mai frumos decorat”, a spus Diaconu.

Aprinderea iluminatului de sărbători din Piaţa Victoriei a fost surprină din dronă de Eye in The Sky.

.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului