VIDEO Bastoanele inteligente cu aplicaţie Google Maps care vor uşura viaţa a doi nevăzători din Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
E-bastoanele WeWalk pot fi cumpărate cu 500 de dolari FOTO Designwanted.com

Doi tineri nevăzători din Timişoara au primit ca donaţie e-bastoane WeWalk, care le vor face viaţa mai uşoară. Iniţiativa îi aparţine lui Corneliu Vaida, cel care a adus în România primul câine ghid pentru nevăzători.

În ton cu noile inovaţii tehnologice, a apărut şi bastonul inteligent pentru nevăzători. E-bastonul WeWalk a fost produs prima dată în 2018. Acesta este conectat la un smartphone şi utilizând aplicaţia Google Maps comunică cu nevăzătorul, indicându-i direcţia în care să meargă spre destinaţia aleasă, spunându-i, totodată, şi poziţia actuală. Primii beneficiari de bastoane inteligente din România sunt doi nevăzători din Timişoara, care au primit o donaţie din partea Asociaţiei Traian Vuia 2010, prin intermediul activistul Corneliu Vaida, cel care a adus în România, în urmă cu mai mulţi ani, primul câine ghid pentru nevăzători.

“Preocuparea mea pentru problemele persoanelor cu deficienţe de vedere e oarecum subiectivă. Şi eu în copilărie am avut patru operaţii pe ochi, ştiu ce înseamnă să nu vezi. După ce am intrat în clubul Lions, am reuşit să punem pe picioare câteva proiecte, cum ar fi clinica mobilă de oftalmologie sau câinele ghid pentru nevăzători, în 2012. Acum, împreună cu colegii mei de la Asociaţia Traian Vuia, am căutat o soluţie alternativă de ghidare eficientă a nevăzătorilor. Acest baston inteligent este foarte bun, face în aşa fel ca omul să fie ghidat vocal, pe baza aplicaţie Google Maps, încât să ajungă la locul dorit, indiferent unde se află pe lumea asta”, a declarat Corneliu Vaida. 

Bastonul WeWalk este legat prin wirelles de telefon. “În primul rând, îl face pe nevăzător să ştie mereu unde este, după care îl ghidează la punctul pe care şi-l alege. Un asemenea aparat costă 500 de dolari şi îşi justifică din plin preţul”, a mai spus Vaida. 


 

Prima persoană care a primit un e-baston este Theodor Rădulescu, elev la Liceul Iris din Timişoara, care cântă la nai şi pian.

Al doilea baston a ajuns la Vlad Ciotescu, un tânăr timişorean care este student în Bucureşti. 

E-bastonul mai are o opţiune de detectare a obstacolelor care apar în drum. De asemenea, WeWALK beneficiază de senzori ultrasonici pentru mediul interior şi cel exterior, de sunete şi vibraţii de alertă şi o lumină LED de siguranţă. Nevăzătorii sunt notificaţi instant când apar orice fel de obstacole, de la simple crengi de la copaci la semne de circulaţie. 

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi