USR-Plus deschide centrul Timişoarei pentru biciclişti: viteză la pas de 5-10 kilometri pe oră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dominic Fritz e prieten cu bicicliştii

Noua administraţie USR-Plus a promis redeschiderea centrului Timişoarei pentru biciclişti. După multe dezbateri, exisă acum o decizie.

Nicolae Robu, fostul primar al Timişoarei, a pierdut ultimele alegeri locale şi pe mâna comunităţii bicicliştilor din oraş, cu care a avut de-a lungul timpului numeroase conflicte. Ruptura a survenit în 2015, când primarul a interzis circulaţia cu biciclete în zona istorică a Timişoarei. Poliţia locală s-a pus pe vânat biciclişti, care erau arşi la buzunare dacă erau prinşi pedalând în centru. Amenzile ajungeau şi la 1.000 de lei, mai mult decât pentru un şofer care îşi parca maşina în zona pietonală. Noua administraţie USR-Plus a promis redeschiderea centrului Timişoarei pentru biciclişti. După multe dezbateri, exisă acum o decizie.

“Deschidem centrul Timişoarei pentru biciclişti. De astăzi găsiţi în dezbatere pe site-ul Primăriei Timişoara proiectul colegilor noştri consilieri Ana Munteanu, Ovidiu Merean şi Dan Reşitnec (fost consilier local), prin care anulează două Hotărâri de Consiliu Local (HCL) ce interzic folosirea oricăror mijloace de locomoţie nemotorizată în zona centrală”, anunţă cei de la USR-Plus.

În momentul în care proiectul va fi adoptat, efectul imediat va fi eliminarea amenzilor suplimentare codului rutier prevăzute în cele două HCL-uri şi mutarea deciziei cu privire la traficul prin centrul oraşului la Comisia de Circulaţie din Primăria Timişoara, comisie tehnică, formată din specialişti în siguranţa traficului şi reprezentanţi ai Poliţiei.

“Considerăm că spaţiul public e al tuturor şi ar trebui împărţit cât mai echitabil. Ca atare, pentru că majoritatea pieţelor şi străzilor din zona centrală o permit, propunem şi acomodarea celor ce pedalează în acest spaţiu, cu nişte limite rezonabile însă. Am prezentat variantele posibile la o întâlnire pe care consilierii noştri şi oameni din aparatul executiv al Primăriei au avut-o aseară cu câţiva zeci de membri ai comunităţii bicicliştilor din oraş. După aproape două ore de discuţii, propunerile ce s-au conturat şi pe care le înaintăm către Comisia de Circulaţie”, mai susţin cei de la USR-Plus.

Propunerile ce s-au conturat sunt permiterea tranzitului zonei centrale la o viteză scăzută, de 5 sau 10 kilometri pe oră şi realizarea unor semnalizări în concordanţă;limitarea accesului în zonele aglomerate (Piaţa Operei şi străzile Alba-Iulia, Vasile Alecsandri, Florimund de Mercy, precum şi bucata din str. Eugeniu de Savoya delimitată de aceste două străzi din urmă) seara (între orele 18-22), exclusiv pe perioada vremii bune (lunile mai-septembrie); în restul timpului pedalatul cu viteză scăzută este şi aici aplicabil.

“Noi credem ca timişorenii pot arată consideraţie şi respect unul faţă de celălalt, astfel încât să ne bucurăm cu toţii de spaţiul public, aşa cum trebuie să fie într-un oraş european civilizat al secolului XXI”, se arată în comunicatul USR-Plus.


Vă mai recomandăm:
 

„Bicicliştii răi“ au ajuns la conducerea Timişoarei. Promit sfârşitul epocii bordurilor de pe pistele de biciclete

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?