USL îşi face campanie la Timişoara cu Antonescu şi Ponta în prima linie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prim ministrul şi preşedintele interimar vin în Banat

Campania pentru referendumul din 29 iulie a început, iar alianţa care a câştigat alegerile locale în Timişoara şi în judeţul Timiş a anunţat organizarea unui miting duminică, de la ora 19.00, în Piaţa Unirii din oraşul de pe Bega.

La miting vor participa cei mai de seamă reprezentanţi ai USL: Crin Antonescu - preşedintele interimar al României şi Victor Ponta - prim-ministrul României. Alături de ei vor încerca să-i convingă pe timişoreni să voteze suspendarea lui Traian Băsescu şi Daniel Constantin - preşedintele PC, Daniel Chiţoiu - preşedintele interimar al PNL, Nicolae Robu - primarul Timişoarei şi preşedinte al PNL Timiş, Titu Bojin - preşedintele PSD Timiş şi preşedinte al CJ Timiş şi alţii.

Mai multe pentru tine:
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate