Un copil din Timiş a murit strivit de un camion plin cu lemne

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhivă

Un băiat de doar 14 ani şi-a pierdut viaţa într-un accident teribil. Micuţul din localitatea Luncanii de Jos, judeţul Timiş, plecase la tăiat lemne împreună cu tatăl său. După ce trunchiurile de copac au fost încărcate în maşină, camionul s-a păbuşit prinzând şi corpul băiatului sub el.

În timp ce tatăl său încărca lemnele în camion, băiatul se afla în cabină, aşezat pe locul şoferului. Accidentul a avut loc după ce camionul a început să se încline pe partea stângă, moment în care băiatul de 14 ani s-a speriat şi a sărit din cabină, pe aceeaşi parte. Acela a fost momentul în care camionul plin cu lemne s-a prăbuşit peste el.

„Accidentul s-a petrecut în locul numit «Între ape». La faţa locului au fost chemaţi Pompierii, Ambulanţa şi Poliţia. Băiatul şi-a pierdut viaţa pe loc. A fost întocmit dosar penal pentru tată, pentru ucidere din culpă. Investigaţia este în derulare pentru stabilirea cu exactitate a circumstanţelor accidentului“, a explicat Mădălina Mezdrea, purtător de cuvânt al IPJ Timiş.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare