Trafic peste aşteptări la Aeroportul Internaţional Timişoara: 120.000 de pasageri pe lună

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aeroportul Traian Vuia Timişoara

Aeroportul Internaţional Timişoara a depăşit 1.160.000 de pasageri în 2016, cu 10.000 de călători în plus faţă de estimările de la finele anului trecut.

Trendul ascendent a început în toamnă, odată cu venirea celor de la Ryan Air, a continuat cu noile curse oferite de Blue Air. Astfel, din septembrie până în decembrie, s-au înregistrat aproximativ 120.000 de pasageri pe lună, fiind adevărate recorduri lunare de trafic. 

„În luna decembrie au fost înregistraţi 119.042 pasageri, cu 87% mai mult faţă de luna decembrie a anului 2015. Suntem convinşi că această creştere pozitivă se va păstra şi în 2017, astfel încât în acest an vom avea cel mai mare trafic din istoria aeroportului. Aceste cifre ne bucură, dar ne şi responsabilizează totodată pentru că trebuie să ne axăm pe noi investiţii în infrastructură pentru a le asigura pasagerilor confortul şi siguranţa de care au nevoie”, a declarat Daniel Idolu, directorul Aeroportului Timişoara.

În total, în 2016, Aeroportul Internaţional Timişoara a înregistrat 1.160.482 pasageri, cu 26% în plus faţă de anul precedent. Dacă în 2015, la Timişoara au aterizat şi au decolat 11.661 aeronave, în cursul anului trecut numărul acestora a crescut cu 22%, ajungând la 14.222 de curse aeriene. 

20% dintre călători au preferat cursele interne, de la Timişoara fiind disponibile curse spre Bucureşti, Cluj şi Iaşi.  În acest an, la cele trei destinaţii interne se va adăuga şi Constanţa – din luna iunie, fiind o destinaţie estivală. 

Destinaţiile pe care le-au ales cei mai mulţi pasageri au fost Bucureşti (cu 219.694 pasageri), Munchen (cu 207.568 pasageri), Londra (cu 144.132 pasageri), Bergamo (cu 101.791 pasageri) şi Bruxelles (cu 44.326 pasageri).

Traficul de marfă a avut o creştere de aproape 50%: de la 2606 tone în 2015, la 3.887 tone - în 2016.

În cursul acestui an, Aeroportul estimează o creştere a numărului de pasageri cu aproximativ 50%, depăşind în 2017 -  1,7 milioane de pasageri. 

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi